Marți, 17 Februarie 2026
RO EN

Modernizarea CF Craiova-Caransebeș: GEK TERNA câștigă contracte de un miliard de euro de la CFR

09_02_supervizarea-lucrarilor-de-reabilitare-a-caii-ferate-crai_p26840Grupul elen GEK TERNA a anunțat că filiala sa de construcții, TERNA, a fost desemnată de CFR SA drept antreprenor general pentru două proiecte majore de infrastructură feroviară pe linia Craiova - Drobeta-Turnu Severin - Caransebeș, cu o valoare totală de aproximativ un miliard de euro. Contractele au fost adjudecate în cadrul asocierii TrackWorks, realizată împreună cu Alstom România, în care GEK TERNA deține o participație majoritară de până la 74%.
Lucrările vizează proiectarea și reabilitarea completă a două tronsoane feroviare, respectiv:
• Lotul 1 Craiova - Filiași, cu un buget de 543,4 milioane de euro;
• Lotul 2 Filiași - Igiroasa, cu un buget de 449,2 milioane de euro.
Cele două loturi formează linia Craiova - Igiroasa, cu o lungime totală de 83 km, parte din proiectul de modernizare a CF Craiova - Caransebeș, un obiectiv-cheie pentru creșterea vitezei de circulație și interoperabilitatea rețelei feroviare din România. Participația GEK TERNA în consorțiu este de 69% pentru Lotul 1 și 74% pentru Lotul 2. Durata contractuală prevede 12 luni pentru elaborarea studiilor tehnice și 36 de luni pentru execuția lucrărilor.
Din asocierea TrackWorks fac parte și subcontractanții Arcada Company, ISPCF, Stilo Evora, Vertatel International, Danavi, Geostud și Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", pentru ambele loturi.

09_02_supervizarea-lucrarilor-de-reabilitare-a-caii-ferate-crai_p39802

Ce lucrări includ contractele de modernizare feroviară
Lucrările includ îmbunătățirea infrastructurii pentru creșterea vitezei de circulație, modernizarea instalațiilor de electrificare pe toată lungimea tronsonului (25 kV), mărirea capacității de tranzit, asigurarea interoperabilității prin implementarea STI, modernizarea stațiilor (inclusiv haltele de mișcare), înlocuirea podurilor și podețelor, repararea sistemului de drenaj, îmbunătățirea terasamentelor, construcția drumurilor de întreținere de-a lungul căii ferate, reabilitarea/ modernizarea clădirilor stațiilor de călători, inclusiv pasarele și/sau tuneluri pietonale și ridicarea nivelului peroanelor, montarea de panouri fonoabsorbante și/sau soluții alternative de reducere a nivelului de zgomot, realizarea de instalații de centralizare electronică noi, în stații, și introducerea sistemului de siguranță ERTMS (ETCS nivel 2 + GSM-R).
Studiul de fezabilitate necesar proiectului de reabilitare a CF Craiova - Caransebeș a fost elaborat de asocierea Italferr SpA - ISPCF SA - Italrom Inginerie Internațională.

17_02_modernizarea-cf-craiovacaransebes

Divizia de construcții GEK TERNA, motor de creștere al grupului
Potrivit rezultatelor financiare pentru primele nouă luni din 2025, GEK TERNA a raportat venituri consolidate de 2,87 miliarde euro, în creștere cu 28,7% față de perioada similară a anului anterior. EBITDA ajustată a urcat cu 66,2%, până la 463,9 milioane euro.
Divizia de construcții - segmentul relevant pentru proiectele de infrastructură feroviară din România - a înregistrat o creștere de 34,3% a veniturilor, până la 1,192 miliarde euro. Profitabilitatea operațională a segmentului a ajuns la 123,4 milioane euro (+35,7%), susținută de accelerarea proiectelor aflate în execuție și demararea unor lucrări noi.
Portofoliul de lucrări semnate, dar nefinalizate, a atins 9,2 miliarde euro, dintre care 6,8 miliarde euro reprezintă proiecte deja contractate, oferind vizibilitate solidă asupra activității viitoare. În prezent, GEK TERNA derulează proiecte majore de infrastructură rutieră (Kentriki Odos, Olympia Odos, North Crete), investiții în aeroportul Kasteli, facilități energetice hidro și solare, precum și dezvoltări comerciale.
Noile contracte de modernizare feroviară din România consolidează poziția GEK TERNA pe segmentul infrastructurii complexe din Europa de Sud-Est și întăresc prezența grupului pe piața locală a lucrărilor feroviare de mare anvergură.

Din aceeasi categorie

Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA
Revocă consimțământul cookie