Joi, 09 Aprilie 2026

Danfoss: Creștere de 3% în anul 2025, susținută de avansul de 13% al pieței din China

Danfoss500Grupul danez Danfoss a raportat pentru 2025 vânzări de 9,43 miliarde euro, ceea ce reprezintă un nivel apropiat de cel din anul precedent, dar cu o creștere organică de 3%, susținută în special de evoluția din a doua jumătate a exercițiului financiar analizat. După un început de an dificil, cu o scădere de 3% în primul semestru, compania a accelerat în semestrul al doilea, când vânzările au avansat cu 9%.
Performanța a fost influențată negativ de deprecierea dolarului american, care a redus vânzările raportate cu aproximativ 3%, însă impactul asupra profitabilității a fost limitat datorită rețelei regionale de producție.
Profitul operațional (EBITA) a ajuns la 1,213 miliarde euro, în creștere față de 1,185 miliarde euro în anul precedent, iar marja operațională EBITA s-a îmbunătățit cu 0,4 puncte procentuale, până la 12,9%. Profitul net s-a ridicat la 446 milioane euro, cu 21% peste nivelul din 2024.

Fluxul liber de numerar atinge un nivel record
Unul dintre cele mai importante rezultate ale anului a fost evoluția fluxului liber de numerar (FCF), care a ajuns la 734 milioane euro, în creștere cu 57% față de anul precedent. Această performanță, alături de un bilanț solid, oferă companiei resurse pentru investiții suplimentare, atât pentru dezvoltare organică, cât și pentru achiziții.
Investițiile în cercetare și dezvoltare au continuat să crească, ajungând la 503 milioane euro, echivalentul a 5,3% din vânzări, în linie cu strategia LEAP 2030. În paralel, investițiile în capacități de producție au totalizat 342 milioane euro, compania extinzându-și fabricile din Europa, America și Asia.
Creșterea a fost susținută în special de cererea din sectorul centrelor de date, care a devenit un motor important pentru activitatea grupului. Vânzările generate de acest segment au ajuns la aproximativ 7% din totalul vânzărilor, aproape dublu față de anul precedent.
Performanța regională a fost inegală. În Asia, vânzările au crescut semnificativ, impulsionate de China, unde avansul a ajuns la 13%. În Europa, piața a rămas mai slabă, cu o scădere de 2%. În America de Nord, cererea puternică din sectorul centrelor de date a susținut o creștere de 26% pentru segmentul Danfoss Climate Solutions.
Segmentul Danfoss Power Solutions a revenit pe creștere în a doua jumătate a anului, însă evoluția a fost afectată de cererea scăzută din sectorul agricol.
În România, reprezentanța locală a Danfoss a continuat să își extindă activitatea. În 2024, compania a raportat vânzări de 131,97 milioane de lei, în creștere semnificativă față de 108,76 milioane de lei în anul precedent, evoluție care reflectă cererea tot mai ridicată pentru soluții de eficiență energetică, automatizare și control al sistemelor industriale și de climatizare.
Pentru 2026, specialiștii Danfoss estimează vânzări cuprinse între 9,1 și 10,6 miliarde euro, în timp ce marja operațională EBITA ar urma să se situeze între 12,8% și 14,3%.
Compania își menține strategia de investiții în tehnologii pentru eficiență energetică, electrificare și infrastructura centrelor de date, precum și obiectivul de neutralitate climatică pe întregul lanț valoric până în 2050.

 

Din aceeasi categorie

Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA
Revocă consimțământul cookie