Joi, 19 Martie 2026

THERMOSTAHL: Creștere de 45% în 2025 și investiții accelerate în automatizare

19_03_thermostahl-centrale-pe-peletiProducătorul de echipamente pentru încălzire pe bază de biomasă Thermostahl a încheiat 2025 cu o creștere de 45% a cifrei de afaceri, până la 18,8 milioane de lei, pe fondul avansului segmentului de centrale pe peleți și al consolidării proiectelor industriale "la cheie". Compania mizează în 2026 pe o nouă majorare, de minimum 20%, cu obiectivul de a depăși pragul de 22 milioane de lei, susținută de investiții accelerate în automatizarea producției și extinderea capacităților interne. Centralele pe peleți și cele pe lemn au generat fiecare câte 25% din vânzări în 2025, în timp ce soluțiile pe biomasă și aplicațiile pentru sere și zootehnie conturează un portofoliu tot mai complex. Pentru perioada 2026-2030, Petros Matsios, directorul general al Thermostahl, estimează o creștere susținută a cererii pentru echipamente cu randamente ridicate și emisii reduse, într-un context marcat de scumpirea energiei și presiunea decarbonizării. Strategia companiei include integrarea panourilor fotovoltaice, a sistemelor de stocare și a soluțiilor inteligente de management energetic, poziționând Thermostahl pe direcția eficienței și automatizării avansate.

- Cum a evoluat piața de centrale termice și/sau pompe de căldură în anul 2025 și care sunt previziunile pentru intervalul 2026-2030?
- Anul 2025 a fost unul foarte bun pentru compania noastră, în special pe segmentul centralelor cu funcționare pe bază de peleți. Rezultatele obținute se datorează calității produselor, tehnologiei avansate utilizate și flexibilității soluțiilor oferite. Dispunem de o gamă extinsă de echipamente atât din perspectiva tipului de combustibil (lemn, peleți, biomasă sau sisteme combinate), cât și a puterii (segment domestic, profesional și industrial) și a domeniului de aplicare (sere, solarii, zootehnie, încălzire rezidențială și industrială). Considerăm că, în următorii ani, centralele pe lemne vor fi înlocuite treptat de cele pe peleți, în special de clienții care își doresc mai multă autonomie și confort în exploatare. Pompele de căldură au, la rândul lor, o cotă de piață în creștere, însă aplicabilitatea acestora este mai evidentă în cazul locuințelor noi, proiectate încă din faza inițială pentru acest tip de sistem. Pe segmentul de înlocuire a sistemelor existente, ritmul este mai moderat.
Pentru intervalul 2026-2030 estimăm o creștere semnificativă pe segmentul centralelor pe peleți și biomasă, atât în zona rezidențială, cât și în cea industrială. Deținem deja un portofoliu consistent de proiecte în domeniul serelor și al zootehniei și suntem printre puținele companii capabile să implementeze proiecte complexe la cheie.

- Precizați nivelul cifrei de afaceri înregistrat de companie în 2025 (în raport cu 2024) și estimați evoluția acesteia în 2026.
- Cifra de afaceri aferentă anului 2025 a fost de 18,8 milioane de lei, în creștere cu 45% față de nivelul din 2024. Pentru 2026 avem planificată o creștere de minimum 20%, ceea ce ar conduce la depășirea pragului de 22 milioane de lei. Pentru susținerea acestui obiectiv, am realizat investiții importante în capacitățile de producție, prin achiziționarea de utilaje automatizate și performante, menite să crească eficiența și volumul de producție.

- Care sunt mărcile/ tipul de produse comercializate și ponderea acestora în totalul vânzărilor? Ce produse s-au vândut cel mai bine în 2025?
- În 2025, cele mai performante categorii de produse pentru compania noastră au fost centralele pe peleți (25% din totalul vânzărilor), care au ajuns la o pondere similară cu cea a echipamentelor pe lemne (25%). Segmentul biomasei reprezintă un domeniu strategic pentru noi. Este o piață de nișă în care deținem experiență solidă și capacitatea de a oferi soluții competitive, în special pentru aplicații industriale. Oferim consultanță tehnică personalizată, suport complet, de la alegerea echipamentelor până la implementare, precum și execuția proiectelor la cheie. Pompele de căldură reprezintă un segment încă redus ca volum, dar cu un interes crescut din partea pieței. Pe termen mediu și lung, acest segment va câștiga o cotă tot mai mare, în special în sectorul rezidențial.

- Ce obiective aveți în acest an (extindere, produse noi, investiții etc.)?
- În 2026 ne propunem să accelerăm procesul de automatizare, atât în producție, cât și în zona administrativă. Investim în roboți industriali pentru sudură, centre automate de prelucrare cu comandă numerică, linii automate de vopsire și utilaje moderne pentru debitare și formare a tablei. În paralel, având în vedere că activăm în domeniul energiei regenerabile, ne dorim să fim un exemplu de eficiență energetică și să reducem impactul asupra mediului. Vom extinde capacitatea de producere a energiei prin panouri fotovoltaice, sisteme de stocare și soluții inteligente de management energetic.

- Cum vedeți direcția de dezvoltare a pieței în contextul scumpirii energiei?
- Piața energetică traversează o transformare accelerată. Energia convențională devine din ce în ce mai costisitoare, ceea ce determină un accent tot mai puternic pe eficiență și surse regenerabile. Centralele pe peleți și pompele de căldură vor înlocui treptat alte soluții de încălzire. Cererea se va orienta către echipamente cu randamente ridicate, emisii reduse și grad mare de automatizare. Investițiile vor fi evaluate tot mai mult din perspectiva costului total de exploatare pe durata de viață, nu doar a prețului de achiziție.

- Sunt pompele de căldură soluții fiabile la scară largă în România?
- Pompele de căldură sunt o soluție tehnologică fiabilă, iar cota lor de piață este în creștere. Totuși, fezabilitatea financiară este influențată de costul energiei electrice. În condițiile unor tarife ridicate sau volatile, perioada de amortizare a investiției se poate prelungi, ceea ce determină o decizie mai prudentă din partea beneficiarilor, în special în segmentul rezidențial. Pentru a susține extinderea încălzirii electrice pe scară largă este necesară investiția în infrastructură energetică și asigurarea unui cadru legislativ și economic stabil. Modernizarea rețelelor de distribuție, creșterea capacității de producție din surse regenerabile și implementarea unor scheme de sprijin predictibile pot contribui la creșterea atractivității acestor sisteme. De asemenea, corelarea politicilor energetice cu obiectivele de decarbonizare este esențială pentru o dezvoltare optimă a pieței.

- Care sunt principalele dificultăți întâmpinate în activitatea curentă?
- Principalele provocări sunt deficitul de forță de muncă, fiscalitatea imprevizibilă și ritmul accelerat al evoluției tehnologice. Recrutăm prin multiple canale, investim în formarea angajaților și adaptăm permanent procesele interne la noile tehnologii. Stabilitatea legislativă și predictibilitatea fiscală rămân factori esențiali pentru dezvoltarea sustenabilă a mediului de afaceri.

Din aceeasi categorie

Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA
Revocă consimțământul cookie