Escaladarea conflictelor din Orientul Mijlociu vulnerabilizează critic sectorul forestier românesc. O strategie națională, pe care ASFOR o cere de peste un deceniu, nu mai poate aștepta. Dacă statul dorește să se bazeze în continuare pe cei 3,5% din PIB pe care îi oferă sectorul forestier, trebuie să se așeze la masă pentru o strategie reală - nu pentru promisiuni inaplicabile.
Recunosc că nu este în reflexul profesionist al unui om de pădure să urmărească zilnic hărțile maritime din Golf. Dar, de câteva săptămâni, fac asta cu o regularitate neplăcută. Nu din curiozitate geopolitică, ci pentru că punctele de sufocare ale comerțului mondial - iar Strâmtoarea Hormuz este cel mai dramatic dintre ele în acest moment - au început să bată în ușa fabricilor de cherestea din Vrancea, Neamț sau Suceava mai tare decât orice directivă europeană.
O blocadă departe de noi, cu efecte imediate în fabrici
La începutul acestui an, escaladarea conflictului dintre SUA, Israel și Iran a dus la o cvasi-paralizare a traficului naval prin Strâmtoarea Hormuz. Suprapusă perturbărilor cronice din Marea Roșie, această criză a transformat logistica maritimă într-un exercițiu de supraviețuire.
Pentru exportatorii români, realitatea este brutală: rutele către piețele din Golf ocolesc acum pe la Capul Bunei Speranțe. Asta înseamnă două-patru săptămâni de întârziere și costuri logistice majorate cu 30-40%. Într-o industrie în care marjele sunt deja comprimate de prețul energiei, fiecare punct procentual adăugat la preț înseamnă contracte pierdute în fața concurenței globale.
România: un exportator important, dar vulnerabil
În 2024, exporturile noastre către Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite însumau peste 100 de milioane de dolari. Deși pentru un statistician această sumă reprezintă doar 0,02% din PIB-ul național, pentru 5.000 - 7.000 de familii din bazinele forestiere de munte ale României, ea reprezintă diferența dintre un loc de muncă stabil și falimentul fabricii din comunitate.
Aceste piețe sunt piloni de stabilitate pentru mulți producători autohtoni. Spre deosebire de marii producători nordici - Suedia, Finlanda -, care au o reziliență energetică solidă bazată pe biomasă, industria noastră este mai fragilă. Ne-am bazat prea mult pe costul materiei prime și prea puțin pe diversificarea rutelor și pe eficiența logistică.
Dublul stres: geopolitica și presiunea reglementărilor europene
Această criză nu vine singură. Industria forestieră românească este prinsă într-o menghină: pe de o parte, șocul extern de logistică; pe de altă parte, presiunea acumulată a reglementărilor europene - EUDR, LULUCF, Legea Naturii. Fiecare în parte aduce costuri de conformitate. Suprapuse, acestea riscă să devină destabilizatoare pentru întreg sectorul forestier din România.
Soluții: ce am putea face măcar acum, când o nouă criză ne găsește nepregătiți
ASFOR a semnalat constant că reziliența nu se construiește în timpul crizei, ci înaintea ei. Propunem patru direcții concrete de acțiune:
● Piața internă - Lemnul în construcțiile publice. Solicităm oficial ca cel puțin 25% din sumele publice alocate construcțiilor să fie direcționate către utilizarea lemnului în structuri publice. Această măsură ar reduce dependența de exporturile maritime nesigure, ar stimula economia locală și ar contribui semnificativ la stocarea carbonului.
● Sprijin diplomatic real pentru exportatori. Sectorul forestier românesc se descurcă singur pe piețele externe, în timp ce concurenții noștri beneficiază de diplomație economică agresivă. De când reprezint ASFOR, un singur ambasador m-a contactat pentru a se implica în susținerea exportului de produse din lemn românesc. Unul singur. Acesta este nivelul actual de ambiție instituțională care trebuie să se schimbe.
● Independență energetică prin biomasă. Utilizarea biomasei proprii pentru energia industrială nu este doar o „măsură verde”, ci o necesitate de securitate economică în fața fluctuațiilor de preț provocate de conflictele externe.
● Recunoașterea sectorului forestier ca sector strategic. Este inadmisibil ca, în 2026, pădurile și industria lemnului să continue să fie tratate în România exclusiv ca o problemă de mediu. Ele sunt o componentă vitală a securității economice naționale.
Reziliența nu este o favoare
Criza din Hormuz va trece, sau nu. Oricum, vulnerabilitățile noastre structurale rămân. Avem resurse, avem tradiție, avem expertiză. Ne lipsește coerența strategică de a transforma lemnul românesc într-un motor al construcției interne, nu doar într-o marfă vulnerabilă la capătul unor rute maritime paralizate.
Reziliența se construiește prin decizii politice curajoase, prin strategii naționale coerente și printr-o diplomație dedicată, nu prin improvizații de moment. Din păcate, adesea lipsesc chiar și acestea din urmă, mizându-se perpetuu pe ideea că "românul se descurcă". Însă, într-o eră a digitalizării globale, abilitatea individuală de a improviza este scoasă din ecuație. În lipsa unei abordări strategice naționale, ne va fi tot mai greu să rămânem competitivi pe piețele externe.
*** Articol semnat de Ciprian Dumitru Muscă, Președintele ASFOR.
