Agenda Constructiilor
Sambata, 08 August 2020
Home - Stiri - Afaceri, Juridic, Finante & Impozite - IMPETUM: Managerii romani vad o criza in forma de V, cu revenirea in doua viteze
IMPETUM: Managerii romani vad o criza in forma de V, cu revenirea in doua viteze
Afaceri, Juridic, Finante & Impozite Publicat de Elena Icleanu 29 Iun 2020 12:59
Privind retrospectiv, comparativ cu previziunile de la inceputul anului, cifra de afaceri a companiilor a inregistrat o scadere cu 21% in primele luni din 2020. Pana la finalul anului, managerii din economie estimeaza o recuperare lenta, de 4%, ceea ce inseamna ca afacerile romanesti vor incheia anul cu o scadere totala in cifra de afaceri si profit de 17%, dar se estimeaza apoi si o revenire accelerata in 2021, in care cei 17% vor fi recuperati in primele sase luni ale anului. Acestea sunt concluziile unui studiu realizate de Impetum Group, care masoara increderea managerilor romani in economie, parte din proiectul CONFIDEX. Cu un esantion de 503 companii din toate domeniile principale de activitate si toate regiunile tarii, dintre care 150 companii mari, avand cifra de afaceri de peste 5 milioane de euro, studiul este o premiera nationala si ofera informatii colectate pe cele mai importante sase sectoare contributoare la PIB: agricultura, industrie si energie, constructii, comert si HoReCa, logistica (transport, distributie, depozitare), servicii.
"In general, in ultimele 3 luni, resursele de capital uman, financiar si material ale companiilor sunt relativ similare cu cele de acum un an, acest fapt fiind mentionat de proportii variind intre 50% si 75% dintre respondenti. Capitalul de lucru este aspectul care s-a imbunatatit cel mai mult, in timp ce relatiile cu clientii si furnizorii par a fi cele mai stabile. Pentru viitor, 70% dintre manageri considera ca somajul si inflatia vor creste in urmatoarea perioada - cu toate acestea, nu se asteapta la o crestere semnificativa a somajului, ci la una moderata, cu 3-4%", arata analiza Impetum.
Totodata, 56% dintre managerii romani considera ca leul se va devaloriza, in raport cu moneda europeana. Indiferent de cifra de afaceri, evolutiile pentru urmatoarele 3 luni ale PIB, pietei de capital si investitiilor private vor fi marcate de scadere, in viziunea majoritatii respondentilor. Ca directie strategica, 58% dintre companii considera ca, in perioada urmatoare, ar trebui sa creasca productivitatea, chiar si investind, pentru a ramane competitivi, in timp ce 33% considera ca reducerea costurilor este solutia supravietuirii in aceasta perioada.
"Daca intelegem foarte bine aceasta criza vom putea sa preschimbam amenintarile in oportunitati de dezvoltare si sa transformam economia intr-una robusta, cu afaceri mai rezistente. Pentru asta e nevoie in primul rand sa strangem date din piata, si tocmai de aceea am lansat CONFIDEX. Vom continua sa sprijinim mediul de business prin colectarea de informatii actuale astfel incat, in paralel cu etapele crizei, sa intelegem ce se intampla, apoi sa analizam aceste date si sa tragem concluzii, ca in final sa cream impreuna repere pe baza carora putem lua decizii adecvate realitatii din teren", a declarat Andrei Cionca, CEO al Impetum Group.
Relevanta si diferentiatorii studiului stau atat in abordare cat si in metodologie. Cu 90% dintre respondenti in rolul de CEO, si restul de 10% tot in C-level management, studiul a analizat exclusiv perceptia persoanelor din roluri cheie in companiile romanesti. Din punct de vedere financiar, 75% dintre companiile investigate au peste un milion de euro cifra de afaceri si 31% sunt firme cu rulaj ce depaseste 5 milioane de euro. Astfel, cercetarea din proiectul CONFIDEX este primul studiu care acorda o atentie speciala companiilor mari, cu impact vizibil in economie.
Aproximativ 75% dintre manageri considera ca economia este afectata si doar 3% apreciaza ca aceasta este putin sau deloc afectata. Desi 55% dintre respondenti sustin ca si-au redus activitatea in perioada de pandemie, doar 49% se confrunta in mod real cu scaderea vanzarilor si a comenzilor.
***
Datele CONFIDEX - 1st Edition au fost culese telefonic si online, in perioada 18 mai - 12 iunie 2020. Pentru a genera rezultate cat mai actuale si relevante, studiul urmeaza sa fie completat prin chestionare trimestriale. Si mai departe, CONFIDEX va radiografia pas cu pas efectele pe care criza coronavirusului le va avea asupra economiei si va pune accent pe elementele care redau increderea mediului de business in economie. Alaturi de studiul cantitativ, in curs de derulare, proiectul CONFIDEX include si cercetari calitative, sub forma unor videoconferinte cu lideri de opinie, top antreprenori si experti in toate sectoarele de activitate.
CONFIDEX este invitatia lansata de Impetum Group businessului romanesc de a folosi criza pentru o reconstructie strategica si corecta, pentru o economie mai solida in Romania. Proiectul a fost lansat din solidaritate fata de antreprenori in traversarea crizei, ca raspuns la nevoia mediului de business de o analiza aprofundata a cauzelor si efectelor crizei, altfel decat in crizele trecute, in care focusul a fost pe reactiile imediate.
 
 
ABONARE (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
COVID-19allbimVideoConfAC-iulAUTODESK
ROCKWOOL 196
A aparut editia
IUNIE-IULIE 2020!

Autentificare

 
COVID-19
PIATA de CONSTRUCTII: Analiza 2019-2020 & Perspective 2021-2025
PIATA de TAMPLARIE: Analiza 2019-2020 & Perspective 2021-2025
GHID de INSTALARE
romania fara hospice
ERBASU CONSTRUCT
Acvatot 2019
CELCO 2020
hilti
rigips
strabag nivel 1
ssab ag antrepriza generala

Parteneri

HABITAT
C4E FORUM
FPSC_2019
AICPS_30
ROGBC 2016
AHK 2018
econet
ef-de-n
Piata de Constructii 2014

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigere