Instrumentul obligatiilor de plata (garantiilor) este extrem de util pentru protejarea subcontractorilor, asigurandu-le acestora o veritabila arma impotriva antreprenorilor care nu-si respecta insarcinarile contractuale. Un asemenea activ financiar este, in sine, o obligatiune de asigurare. De regula, operatorii din domeniul constructiilor il utilizeaza pentru ca in majoritatea proiectelor de mare anvergura este solicitat, constituind, de fapt, o garantie oferita de antreprenori ca acestia isi vor onora sarcinile de plata asumate catre angajati, companii colaboratoare si furnizori de materiale. De asemenea, printr-o astfel de metoda se asigura faptul ca proiectul in cauza nu va avea de suferit din motive care tin de blocajele financiare. In paralel cu documentul in cauza (semnat de contractor, beneficiar si institutia de garantare) se elibereaza si cel care garanteaza performanta lucrarilor executate. De multe ori, cele doua contracte sunt confundate, cel din urma referindu-se la faptul ca toate sarcinile prevazute in contract vor fi duse la indeplinire in mod satisfacator. In cazul in care beneficiarul poate demonstra contrariul, garantul va plati despagubirea, pe care o va recupera ulterior de la antreprenor. In mod curent, pentru proiectele sustinute din fonduri publice este obligatorie semnarea de obligatiuni de performanta, ce implica inclusiv adoptarea unei obligatii de plata. De asemenea, exista situatii in care la randul lor subcontractorii sunt determinati sa elibereze obligatiuni de performanta, insotite deseori si de cele de plata, de regula in asemenea scenarii o contributie activa fiind cea a antreprenorilor generali care isi doresc ca toti colaboratorii lor sa fie asigurati din punctul respectiv de vedere. In cazul in care vreunul dintre subcontractori isi declara incapacitatea de a-si onora obligatiile, atunci instrumentele in cauza pot acoperi paguba creata. In plus, poate aparea si situatia neplacuta in care sunt semnalate probleme de plata ale angajatilor subcontractorilor, in lipsa unei asigurari de acest fel antreprenorul general asumandu-si o expunere nedorita. In ceea ce priveste valoarea acestor garantii, ea variaza in functie de tara si de proiect, precum si de tipul de finantare (publica sau privata), in unele state dezvoltate ale lumii situandu-se, de exemplu, intre 1% si 4% din valoarea totala a proiectului. In general, aceasta modalitate de garantare este extrem de utila pentru antreprenorii privati care se implica in proiecte publice de mari dimensiuni.