Marți, 01 Septembrie 2026

Nello Nusco devine Strategy & Investments Director și va coordona investițiile NUSCO

01_09_nello-nusco-nusco_1Nusco - unul dintre cei mai importanți dezvoltatori imobiliari din România - anunță consolidarea echipei sale executive prin alăturarea lui Nello Nusco în rolul de Strategy & Investments Director. Această numire marchează un moment important în evoluția companiei, având ca obiectiv principal dezvoltarea strategiei investiționale a companiei pe o piață aflată în plină maturizare.
Nello deține un Masterat în Inginerie Managerială, cu specializarea în Finanțe, absolvit în cadrul Universității Politehicii din Torino. Acesta a acumulat peste opt ani de experiență profesională în Milano, în cadrul unor companii de consultanță de top, unde s-a concentrat în principal pe domeniul serviciilor financiare și al administrării activelor.
Nello s-a alăturat echipei din România și afacerii de familie a grupului Nusco din România la începutul acestui an, iar în noul său rol coordonează inițiativele de dezvoltare ale companiei, prin expertiza sa în optimizarea modelelor de afaceri, project management și management operațional.
„Sunt onorat să mă alătur echipei Nusco și unui business de familie cu tradiție, de care sunt foarte mândru. Sunt, de asemenea și entuziasmat de acest pas din cariera mea, într-o piață cu un asemenea potențial precum este România, și care se află în prezent la un nivel de maturizare real, dovada fiind chiar nivelul proiectelor în plină dezvoltare ale Nusco. Acest lucru m-a atras cel mai mult la acest rol și îmi propun să descopăr, împreună cu oamenii Nusco, noi oportunități de investiții și parteneriate strategice, bazate pe inovație, eficiență și o viziune pe termen lung. Doresc să îi mulțumesc lui Michele Nusco și întregii echipe Nusco pentru încrederea pe care mi-o arodră”, spune Nello Nusco.
Din poziția de Strategy & Investments Director, el este responsabil cu identificarea de noi oportunități de creștere, cu dezvoltarea și implementarea unor modele de business sustenabile și, totodată, cu extinderea portofoliului Nusco prin inițiative strategice și investiții cu valoare adăugată.
„Într-o economie din ce în ce mai globalizată și pe o piață de real estate tot mai matură, Nello și expertiza lui internațională se alătură într-o etapă de dezvoltare a companiei cu obiective aliniate la construcția de proiecte mixte și care oferă un stil de viață tot mai flexibil. Extinderea echipei de management vine în cadrul unei etape tot mai active și extinse a businessului și unei creșteri constante, în contextul semnării parteneriatelor cu Hyatt, Medicana și Little London – facilități integrate în Nusco City”, a declarat Michele Nusco, CEO Nusco.
Odată cu extinderea dezvoltării Nusco City - unul dintre cele mai mari proiecte de regenerare urbană din București – ajuns în prezent în plină dezvoltare a fazei a treia și în pregătirea conceptului următoarei faze. Nusco își extinde, totodată și capacitațile de dezvoltare dincolo de rezidențial prin construcția dedicată a clădirilor în care vor opera Hyatt Dual Brand, spitalul Medicana, dar și unitatea de învățământ Little London.
Nusco Green Homes, ansamblul de vile premium dezvoltat de Nusco din Nordul Capitalei – în zona verde a orașușui Tunari - cu primele 61 de unități finalizate, oferă, de asemenea, o grădiniță în interiorul ansamblului, o piscină dedicată comunității sale, un parc de peste 2.000 mp, locuri de joacă, zone de sport și de promenadă, urmând să includă și un centru comercial.

Din aceeasi categorie

Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA
Revocă consimțământul cookie