Miercuri, 02 Septembrie 2026

KATAR CONNEG intră pe piața privată și mizează pe proiecte industriale și logistice

02_09_katar-conneg-constructii-industriale_1Katar Conneg, una dintre cele mai mari firme de construcți din regiune, cu un portofoliu de aproape 60 de proiecte publice, intră pe piața lucrărilor private. Constructorul vizează în principal proiecte industriale și logistice, dar și investiții din agricultură și industria alimentară, iar în termen de trei-cinci ani și-a propus ca proiectele private să reprezinte aproximativ 40% din portofoliu. Primele negocieri cu investitori privați sunt deja în desfășurare.
Andrei Juverdeanu, directorul comercial al Katar Conneg, spune că decizia nu presupune renunțarea la contractele publice, ci diversificarea activității companiei.
„Este o extindere naturală a activității, susținută de maturizarea echipei noastre. După ani de performanță în sectorul lucrărilor publice, facem pasul către segmentul privat, cu un focus clar pe dezvoltarea industrială la nivel național. Piața privată are nevoie de constructori disciplinați, capabili să gestioneze bugete mari și termene strânse - calități pe care noi le-am șlefuit în proiectele publice. Această deschidere națională ne consolidează poziția și ne diversifică portofoliul”, spune Andrei Juverdeanu.
Compania nu urmărește însă toate segmentele pieței private în aceeași măsură. Principala miză o reprezintă construcțiile industriale și logistice, care presupun, de regulă, suprafețe mari și termene de execuție strânse.
„Focusul nostru principal și vectorul de creștere la nivel național sunt halele industriale și spațiile logistice, alături de proiectele comerciale de mari dimensiuni. De asemenea, un pilon strategic extrem de important pentru noi este zona agrozootehnică. România are o nevoie acută de infrastructură modernă de depozitare, silozuri, ferme robotizate și unități de procesare alimentară”, explică directorul comercial.
Pe lista companiei se află și proiectele medicale private, însă acestea sunt văzute mai degrabă ca o nișă în care experiența acumulată în construirea sau modernizarea unităților sanitare publice ar putea fi transferată către investitorii privați.

Proiecte „la cheie”
O altă diferență față de modelul clasic al unei firme care intră într-o licitație pentru executarea unei lucrări este că Katar Conneg vrea să ofere investitorilor privați servicii integrate, de la proiectare până la predarea construcției.
„Piața industrială modernă cere eficiență și predictibilitate, motiv pentru care ne propunem să oferim preponderent servicii integrate, de tipul «la cheie» - Design & Build / Turnkey. Acoperim întregul lanț, de la proiectare și management de proiect, până la execuție și predare”, spune Juverdeanu.
Directorul comercial susține că modelul a fost deja utilizat în unele dintre proiectele publice derulate de companie.
„Pentru un beneficiar privat, acest model înseamnă un singur punct de responsabilitate, costuri optimizate și eliminarea riscului de necorelare între proiectant și constructor”, explică acesta.

02_09_katar-conneg-constructii-industriale_3

Experiența din sectorul public, avantaj în fața investitorilor
Compania are în spate aproape 60 de proiecte executate sau aflate în derulare, unele cu cerințe tehnice complexe, de la spitale și clădiri cu cerințe ridicate de eficiență energetică până la intervenții asupra unor monumente.
„Categoric, experiența în proiecte publice este cel mai puternic argument și avantaj competitiv cu care Katar Conneg intră pe piața privată industrială. În sectorul public nu există loc de jumătăți de măsură: cerințele tehnice sunt extrem de riguroase, procedurile de audit sunt drastice, iar managementul de proiect este verificat la fiecare pas”, spune Andrei Juverdeanu.
Unul dintre argumentele pe care compania încearcă să le transfere către relația cu investitorii privați este experiența lucrului sub presiunea termenelor.
„În proiectele publice, întârzierile înseamnă penalități uriașe; suntem învățați să lucrăm ceas, sub o presiune imensă a timpului. Am gestionat lucrări cu un grad ridicat de complexitate structurală, seismică și logistică - de la mari complexe spitalicești la clădiri monument istoric - expertiză pe care o transferăm direct în construcția de hale, depozite și centre logistice”, afirmă acesta.
Intrarea pe piața privată vine și cu investiții în digitalizarea urmăririi șantierelor și cu noi recrutări. Katar Conneg spune că implementează sisteme ERP și soluții de project management pentru urmărirea lucrărilor și că intenționează să folosească inclusiv sisteme de management al clădirilor - BMS - în proiectele unde acestea sunt necesare.
În paralel, compania recrutează ingineri constructori, manageri de proiect cu experiență în zona industrială și specialiști în instalații.
„Deoarece vom gestiona șantiere în diverse regiuni ale țării, ne propunem să creăm nuclee de specialiști capabili să asigure coordonarea proiectelor direct la fața locului”, explică Juverdeanu.

Privatul - 40% din portofoliu
Deși sediul operațional al companiei este la Iași, planul pentru noua divizie nu este limitat la Moldova.
„Iașul rămâne inima operațiunilor noastre, însă viziunea noastră de business nu are granițe regionale. Strategia Katar Conneg pe segmentul industrial privat este una națională. Urmărim oportunitățile acolo unde marii dezvoltatori și investitori au nevoie de un partener de construcții riguros și capabil să livreze proiecte la cheie”, spune directorul comercial.
Moldova va rămâne o piață importantă, dar compania își propune să participe la proiecte industriale în mai multe regiuni ale țării.
Obiectivul este ca, în următorii trei-cinci ani, aproximativ 40% din portofoliul Katar Conneg să fie reprezentat de proiecte private din zona industrială și logistică. Restul ar urma să rămână legat în principal de lucrările publice, segment pe care compania spune că nu intenționează să îl abandoneze.
„În următorii trei-cinci ani, ne propunem ca proiectele private din zona industrială și logistică să ajungă la o pondere de aproximativ 40% din portofoliul Katar Conneg. Nu ne dorim să abandonăm sectorul lucrărilor publice, unde am demonstrat deja performanță și unde continuăm să vedem oportunități mari”, afirmă Juverdeanu.

02_09_katar-conneg-constructii-industriale_2

O piață prudentă, dar cu potențial
Momentul ales pentru intrarea pe segmentul privat vine într-o perioadă în care piața construcțiilor nu evoluează uniform. Reprezentantul Katar Conneg spune că există mai multă prudență în rezidențial și în cazul proiectelor comerciale de dimensiuni reduse, pe fondul costurilor de finanțare și al incertitudinilor economice, dar că investițiile industriale și logistice continuă.
„Vedem o disponibilitate clară de investiții din partea companiilor care vor să își consolideze lanțurile de distribuție sau care își mută unitățile de producție în România. Nu vorbim neapărat despre proiecte amânate, ci despre o selecție mult mai riguroasă a constructorilor. Investitorii privați nu mai caută doar cel mai mic preț, ci caută companii stabile, capabile să garanteze respectarea termenelor”, conchide directorul comercial al Katar Conneg.

Katar Conneg în cifre
Înființată în 2018, firma a ajuns, potrivit datelor transmise de companie, la o cifră de afaceri de 181,3 milioane de lei în 2025, față de aproximativ 120,9 milioane de lei în anul precedent. Compania are peste 250 de angajați și estimează pentru 2026 afaceri de peste 220 milioane de lei.
Portofoliul construit până acum include proiecte din sănătate, educație, infrastructură urbană sau renovarea unor clădiri publice. Printre lucrările importante se află noile secții ale Spitalului nr. 2 Vaslui, investiție evaluată la 43,5 milioane de euro, reabilitarea și extinderea Așezământului Spitalicesc „Precista” din Roman, în valoare de peste 26 milioane de euro, dar și renovarea energetică a Palatului Administrativ din Iași - „Casa Pătrată”, proiect finalizat în primăvara acestui an.

Din aceeasi categorie

Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA
Revocă consimțământul cookie