Agenda Constructiilor
Vineri, 26 Aprilie 2024
hilti
Home - Stiri - Izolatii & Finisaje - SARCOM: Piata de vopsele la 400 milioane euro, valoare dublata in ultimii 10 ani
SARCOM: Piata de vopsele la 400 milioane euro, valoare dublata in ultimii 10 ani
Izolatii & Finisaje Publicat de Elena Icleanu 23 Feb 2022 06:42
Piata locala de lacuri si vopsele si-a dublat valoarea in ultimul deceniu, ajungand de la 200 de milioane de euro in 2010 la 400 de milioane de euro in 2020. Cu o crestere medie anuala de circa 10%, in ultimii 10 ani, piata peliculogenelor se situeaza deasupra multor sectoare economice, dar se regaseste in indicele global al materialelor de constructii din Romania, spune Laurenta Crudu, CEO la Sarcom, producator de vopsele si parte a grupului Roca Industry, listat recent la bursa sub Holdingrock1 (ROC1).
Laurenta Crudu a revenit dupa aproximativ 10 ani, in managementul unei organizatii ce opereaza pe piata nationala a producatorilor de emailuri, lacuri, vopsele si tencuieli decorative, anterior activand in cadrul companiei Bico Industries.
"Pe fondul crizei energetice si al cresterii preturilor cu circa 25% la vopsele, lacuri si tencuieli decorative, chiar din primul trimestru al anului 2022, piata peliculogenelor se va polariza. Va fi un pol majoritar, ce cuprinde consumatorul industrial, din segmentul B2B (al firmelor de constructii), dar si unul ce vizeaza consumatorul casnic, care plateste produsele din venituri salariale. Acesta din urma va reprezenta segmentul de piata ce probabil va inregistra un recul. Segmentul B2B va domina piata, fie prin constructii noi, fie prin renovari, iar produsele vor ajunge la acesti consumatori direct de la producatori, dar cel mai frecvent - prin marii distribuitori care-si permit sa comercializeze o gama foarte larga de materiale de constructii si sa ofere sisteme complete", estimeaza Laurenta Crudu.
Analizand piata de lacuri si vopsele, reprezentanta Sarcom subliniaza ca ultimii ani au fost unii diferiti pentru intreaga industrie.
 
 
"Anul 2020 - de inceput al pandemiei covid - s-a finalizat cu rezultate surprinzator de bune fata de estimarile din primul trimestru, ce a fost marcat de perioade de carantina generalizata. Majoritatea producatorilor de materiale de constructii au inregistrat marje si profituri notabile, chiar superioare anului 2019. La baza acestui fenomen economic a stat scaderea preturilor la majoritatea materiilor prime si chiar a serviciilor de logistica (ca urmare a unei reactii de panica a furnizorilor). In schimb, spre sfarsitul anului 2020, toti furnizorii au anuntat majorari importante ale preturilor la materii prime. Consecinta a fost cresterea comenzilor catre furnizori pentru crearea de stocuri si supralicitarea serviciilor logistice, incepand cu ianuarie 2021 si culminand cu aparitia unei crize globale, ce s-a manifestat evidend din a doua jumatate a anului 2021. Criza, manifestata prin cererea mai mare decat oferta, a permis la inceputul lui 2022 implementarea majorarilor uriase de preturi la materii prime si servicii maritime. Grafica de sinusoida a acestei unde de soc initiata de pandemie situeaza producatorii de materiale de constructii, la inceputul anului 2022, la limita inferioara a curbei, punandu-i intr-o situatie nefasta in ce priveste inputul de furnituri (scumpe si deficitare)", explica Laurenta Crudu.
Ea subliniaza ca peste criza materiilor prime, se suprapune, la inceput de an 2022 si criza energetica, dar estimeaza ca domeniul constructiilor isi va pastra trendul crescator, prin marile proiecte, fie noi, fie in curs, atat pentru cladiri noi, cat si pentru renovari sustinute cu fonduri europene.
 
 
Dublare a businessului in urmatorii 5 ani
Desi contextul pare provocator, Laurenta Crudu estimeaza o evolutie pozitiva a afacerilor in 2022. Totusi, modificarile de preturi si cele din lanturile de aprovizionare vor avea un impact negativ asupra marjelor.
"Noi, producatorii, reusim cu greu si mult mai tarziu sa implementam majorarile de preturi la distribuitorii nostri decat o fac furnizorii de materii prime. Decalajul de timp in care se transfera modificarile de pret de la furnizorii nostri la distribuitorii cu care colaboram este de minimum 60 de zile, chiar si mai mult daca majorarea se face in mai multe etape. Cresterile de preturi exagerate la materiile prime vor eroda din marjele producatorilor, iar acestia vor inregistra cifre de afaceri mai mari fara a creste vanzarile in mod real (este posibil sa scada volumele chiar in contextul cresterii incasarilor)", explica managerul Sarcom.
In perioada urmatoare, conducerea companiei are ca obiectiv conservarea pozitiei in piata si, in paralel, dezvoltarea de functiuni noi, care sa permita cresteri anuale constante, astfel incat in urmatorii 5 ani sa-si dubleze businessul.
"Evident, acestea vor atrage si nevoia de investitii, in special in zona de logistica. In ceea ce priveste capacitatea de productie, aceasta exista; va trebui doar sa o punem in valoare si sa crestem de la circa 20.000 de tone de produse/an la cel putin 50.000 anual. Deci, marea noastra provocare - ca a oricarui operator economic - ramane cota de piata, intr-un sector cu circa 90 de «jucatori», toti cu acelasi cod CAEN, dar din care conteaza primii 20. In plus, suntem interesati de sinergiile pe care le putem realiza ca parte a ROCA Industry, deoarce credem intr-o colaborare deschisa intre companiile parte a acestui holding. De aici poate veni multa valoare in ceea ce facem", a declarat Laurenta Crudu.
 
 
 
Consumul casnic de vopsele va scadea in 2022
Daca in anii 2020 si 2021 consumul casnic de lacuri si vopsele a crescut in acelasi ritm cu sectorul din care fac parte sau chiar mai bine si ca efect al pandemiei, in anul 2022 acesta se va comprima, din cauza cresterii preturilor la energie si la toate bunurile de consum. Laurenta Crudu apreciaza ca intreaga piata de consum va scadea la nivel de volume, poate chiar si valoric, cu toate majorarile de preturi ce se preconizeaza a ajunge la circa 25%-30% fata de media anului 2021. Doar o noua turbulenta - favorabila - poate schimba situatia ce se intrevede la inceput de an 2022. Suntem increzatori ca marile constructii din piata imobiliara si sectorul termoizolatiilor se vor mentine la un nivel ridicat, iar grosul consumului de vopsele si tencuieli va fi pe aceste segmente. Foarte activi vor trebui sa fie distribuitorii in a oferi constructorilor sisteme complete si servicii post-vanzare de calitate, iar producatorii sa livreze «just in time» produse cu caracteristici si performante atestate", estimeaza reprezentanta Sarcom.
***
Roca Industry, prin Holdingrock1, a debutat, in 27 ianuarie, pe piata AeRO, segmentul de actiuni al Sistemului Multilateral de Tranzactionare al Bursei de Valori Bucuresti. Actiunile se tranzactioneaza sub simbolul bursier ROC1. Prin gruparea companiilor sub umbrela unui holding specializat, Roca Industry (ROC1) urmareste generarea de valoare prin implementarea unui proces de consolidare si modernizare a capacitatilor de productie romanesti. Holdingul Roca Industry reuneste producatorii de materiale de constructii din portofoliul ROCA Investments. Misiunea ROCA este de a dezvolta o cultura antreprenoriala bazata pe parteneriat, investind resurse financiare, know-how si pasiune. ROCA amplifica potentialul si accelereaza cresterea companiilor si brandurilor romanesti.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
ABONARE REVISTESISECAMALLBIMRAWLPLUG
ROCKWOOL 196
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 181 (Martie-Aprilie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
EDIT-Structural
rigips
viarom
CDS
Ubitech
ness project
CONCEPT STRUCTURE
MAKITA
strabag nivel 1
leviatan
concelex
quadratum
Acvatot 2019
noark
siniat
ERBASU CONSTRUCT
theda mar

Parteneri

HABITAT
top 500
AHK 2022
FPSC_2019
ef-de-n
ROGBC 2016
econet
AICPS_30
top 500
top 500

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander