Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) a desfășurat în 2025 o activitate intensă de control în domeniul calității în construcții, al autorizării lucrărilor și al urbanismului, efectuând zeci de mii de verificări la nivel național. Potrivit raportului oficial privind activitatea instituției, anul trecut au fost realizate 28.692 activități de control, în urma cărora au fost constatate 7.284 deficiențe și au fost aplicate 2.216 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 19,23 milioane de lei.
Datele evidențiază rolul central al ISC în supravegherea respectării legislației și a reglementărilor tehnice din sectorul construcțiilor, în contextul intensificării investițiilor publice și private din România.
Controlul în execuție, principala activitate a inspectorilor
Cea mai mare parte a verificărilor realizate de inspectorii ISC a vizat execuția lucrărilor de construcții, domeniu în care au fost efectuate 26.442 controale, reprezentând peste 90% din totalul activităților de control. În cadrul acestor verificări au fost analizate proiecte aflate în diverse faze de realizare, inclusiv participări la comisii de recepție și verificări în faze determinante ale execuției. Din total, un număr de 7.806 controale au fost realizate în faze de execuție determinante prin care s-a autorizat continuarea lucrărilor de construcții. Totodată, inspectorii au participat la 9.750 recepții ale lucrărilor cu decizie de admitere, în timp ce 617 recepții au fost suspendate, iar 95 respinse, din cauza neconformităților identificate.
Principalele abateri constatate în etapa de execuție includ nerespectarea prevederilor din autorizațiile de construire, absența diriginților de șantier sau a responsabililor tehnici autorizați, neconformități față de proiectul tehnic sau detaliile de execuție, modificări realizate fără expertize tehnice și documentații incomplete în cartea tehnică a construcției.
Pentru aceste situații au fost dispuse 5.591 măsuri corective, iar sancțiunile aplicate au totalizat 17,89 milioane de lei, majoritatea amenzilor fiind asociate lucrărilor aflate în execuție.
Măsuri dispuse: oprirea lucrărilor și refacerea construcțiilor
În urma controalelor realizate în 2025, inspectorii ISC au dispus 6.842 măsuri pentru remedierea deficiențelor, cele mai frecvente fiind completarea documentației tehnice sau alte măsuri corective.
Printre măsurile mai severe se numără: 311 cazuri de oprire a lucrărilor, 319 cazuri de refacere a lucrărilor executate necorespunzător, 344 situații în care s-a dispus expertizarea construcțiilor, 44 cazuri de consolidare a clădirilor, precum și 11 cazuri de încetare a utilizării construcțiilor.
De asemenea, instituția a transmis 18 sesizări către organele de cercetare penală și a notificat autoritățile locale sau prefecturile în mai multe situații în care au fost identificate abateri grave.
Probleme frecvente în proiectare și urbanism
Deși numărul controalelor în proiectare a fost redus - 31 verificări la operatori economici - inspectorii au identificat neconformități legate de proiecte incomplete sau care nu respectau cerințele normativelor tehnice, inclusiv prevederile Codului de proiectare seismică.
În domeniul autorizării lucrărilor de construcții, au fost efectuate 1.730 de controale, fiind identificate 1.461 cazuri de încălcare a legislației, pentru care au fost dispuse 819 măsuri și aplicate 174 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 802.300 de lei.
Totodată, în domeniul urbanismului au fost realizate 157 controale, fiind constatate 79 deficiențe. Problemele identificate au inclus nerespectarea procedurilor de elaborare și avizare a documentațiilor de urbanism sau lipsa planurilor urbanistice generale actualizate la nivel local.
Activitate intensă și în avizarea lucrărilor publice
Pe lângă activitatea de control, ISC a analizat și avizat 27.248 programe de control al calității lucrărilor de construcții, aferente investițiilor publice aflate în faze determinante de execuție. Dintre acestea, 26.633 programe au fost avizate, iar 615 respinse, fiind necesare completări sau corecții.
Inspectoratul de Stat în Construcții funcționează ca instituție publică aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, având rolul de a exercita controlul de stat în domenii precum calitatea construcțiilor, urbanismul, autorizarea lucrărilor și performanța energetică a clădirilor.
Prin activitatea de control și avizare, instituția urmărește respectarea legislației și a reglementărilor tehnice, contribuind la creșterea siguranței construcțiilor și la implementarea proiectelor de investiții în condiții de calitate și conformitate.




