Prima Development Group, unul dintre cei mai importanți dezvoltatori imobiliari din România, cu experiență de 20 de ani în dezvoltarea de ansambluri rezidențiale fiabile, își consolidează prezența pe piața din București prin proiecte rezidențiale cu impact urban și cifre relevante de performanță. În 2025, compania a depășit pragul de 5.500 de locuințe livrate la nivel de grup, în cele două orașe în care construiește, Oradea și București, și are în prezent peste 3.500 de unități în lucru sau în autorizare. Pe piața din Capitală, Prima are în derulare proiecte care însumează 2.000 de unități locative, iar planurile sale pentru anul în curs vizează consolidarea poziției de jucător important pe sgementul rezidențial bucureștean.
„Anul 2025 a fost unul de maturizare și de consolidare pentru noi. Am încheiat cu succes vânzarea a peste 300 de apartamente în București, în contextul unei piețe rezidențiale dinamice și competitive, ceea ce ne asigură un start bun pentru 2026”, spune Adrian Stoichină, co-CEO Prima Development Group. „Avem acum în lucru în București aproximativ 2.000 de apartamente, iar planurile noastre pentru viitor sunt să ajungem să livrăm în Capitală 1.000 de apartamene pe an, într-o piață solidă, care oferă spațiu de diferențiere pentru dezvoltatorii serioși, preocupați de calitate.”
Anul trecut compania a finalizat Prima Vista, proiect amplasat în zona Șos. Fabrica de Glucoză, cu predarea tuturor apartamentelor. Totodată, compania a marcat trecerea de la dezvoltarea de ansambluri boutique către proiecte de regenerare la scară mare odată cu începerea lucrărilor la Prima Solis, în zona de est a Bucureștiului, și la Prima Astera, în vest.
Prima Solis reprezintă un punct de inflexiune pentru companie în București, proiectul fiind dezvoltat pe fosta platformă industrială Antrefrig. Ansambul este unul de amploare, primul proiect high-end din zona de est a Bucureștiului și va cuprinde aproximativ 1.600 de apartamente și facilități integrate, inclusiv spații comerciale și o grădiniță, cu impact pozitiv în întregul cartier. Proiectul este conceput ca o viitoare comunitate în care oamenii își pot construi un „acasă” modern, sustenabil și adaptat nevoilor de zi cu zi, cu legături rapide cu centrul orașului și proximitate față de mari centre comerciale și zone de recreere, precum Parcul Sfântul Pantelimon, IOR – Alexandru Ioan Cuza, Morarilor și Florilor. Apartamentele vor respecta aceleași repere de calitate, sustenabilitate și confort premium, beneficiind de compartimentări eficiente, multă lumină naturală, soluții smart home și construcție la standard nZEB (nearly Zero Energy Building). La începutul anului 2026, compania a dat startul vânzărilor pentru Prima Solis Faza I. Lucrările pentru Faza a II-a sunt programate să înceapă în vara anului în curs.

Tot în 2025, compania a demarat faza a doua a proiectului Prima Astera, în vestul Capitalei, continuând să aducă un standard ridicat de calitate și confort pe o piață unde predomină locuințele vechi sau neadaptate noilor așteptări urbane. Predarea Fazei I este estimată pentru sfârșitul lui 2026.
„Strategia noastră rămâne aceeași: construim cu un model integrat, în care toate etapele, de la proiectare până la execuție, sunt gestionate intern pentru a asigura predictibilitate, execuție atentă și controlată, livrare la timp și calitate superioară a produslui final. 20 de ani de experiență ne-au învățat că locuințele fiabile, în care oamenii pot avea încredere pe termen lung, sunt cea mai bună confirmare a responsabilității noastre față de clienți și oraș”, a mai spus Adrian Stoichină.
În privința obiectivelor de dezvoltare, Prima Development Group își propune să atingă un prag de 1.000 de apartamente livrate anual în București, în contextul unei cereri solide pentru apartamente nou construite și pentru soluții de locuire de calitate. „Oportunitatea vine din faptul că cererea pentru locuințe noi de calitate rămâne solidă, iar piața se maturizează. Pentru un dezvoltator care își respectă standardele, aceasta este o fereastră bună de consolidare”, este de părere Stoichină. Compania analizează în același timp oportunități de achiziții de terenuri în zone strategice, care corespund criteriilor sale de dezvoltare imobiliară.




