În anul financiar 2025, cifra de afaceri a grupului internațional Skanska a atins 179,3 miliarde coro
ane suedeze - SEK (circa 16,87 miliarde euro), în creștere cu 6% ajustat la efectele valutare. La nivel trimestrial, încasările s-au situat la 48,7 miliarde SEK, ceea ce constituie un plus de 4% la rate constante ale cursului valutar. Profitul operațional anual a ajuns la 7,2 miliarde SEK (+7%), iar în trimestrul al patrulea la 3 miliarde SEK (+15%). Câștigul pe acțiune a fost de 15,09 SEK pentru întregul an și 5,94 SEK pentru perioada ultimelor trei luni din 2025. Consiliul de administrație a propus un dividend total de 14,00 SEK/acțiune, din care 8,50 SEK dividend ordinar și 5,50 SEK dividend extraordinar. Fluxul de numerar operațional IFRS s-a redus la 3,6 miliarde SEK anual și 2,5 miliarde SEK trimestrial, iar poziția netă ajustată de creanțe purtătoare de dobândă a urcat la 11,5 miliarde SEK.
Construcții și dezvoltare de proiecte: marje în creștere, comenzi în recul
Divizia Construction a raportat comenzi noi de 179,5 miliarde SEK în 2025, față de 207,9 miliarde SEK în precedentele 12 luni, cu un raport book-to-build de 105%. În trimestrul al patrulea, comenzile au fost de 43,5 miliarde SEK, în scădere cu 3% (ajustat valutar), în timp ce portofoliul de comenzi (backlog) a rămas stabil. Profitul operațional al segmentului a atins un maxim istoric anual de 7,1 miliarde SEK, cu o marjă de 4,1%, iar trimestrial 2,5 miliarde SEK și o profitabilitate de 5,6%. Divizia Project Development a generat 0,7 miliarde SEK profit operațional anual, afectat de ajustări de valoare ale activelor de 0,8 miliarde SEK. Rentabilitatea capitalului angajat a fost 1,8%, iar rentabilitatea capitalurilor proprii 10,2%. Rezultatele financiare Skanska indică o îmbunătățire a marjelor în construcții, pe fondul unei dinamici mai prudente a comenzilor. Evoluția cifrei de afaceri a grupului și politica de dividende susțin atractivitatea pentru investitori, în timp ce disciplina operațională și portofoliul de proiecte rămân esențiale pentru menținerea profitabilității în sectorul construcțiilor.




