Valea Prahovei si judetul Brasov continua sa ramana locatiile preferate ale romanilor in ceea ce priveste investitiile in case de vacanta, in ultimii ani constatandu-se o crestere a numarului de pensiuni si vile construite pentru circuitul turistic, se arata intr-un studiu intocmit de compania Coldwell Banker Affiliates of Romania. In conditiile in care capacitatea de cazare a unitatilor hoteliere din zona montana si de pe litoral este mult depasita de afluxul anual de turisti, developerii se orienteaza spre locuinte de vacanta, investitia fiind amortizata mai rapid decat in cazul unui hotel. Zonele cele mai cautate de investitori sunt: Brasov, Sinaia, Busteni, Poiana Tapului si Predeal. "Ansamblurile rezidentiale cu locuinte de vacanta reprezinta investitii sigure atat pentru developeri, cat si pentru cumparatori, in zona dezvoltandu-se deja numeroase ansambluri rezidentiale (ex: Belleview, Colina Florilor, Piatra Arsa, Kalinderu, Valea Cerbului, Colina Brazilor etc.). Pretul locuintelor in aceste zone s-a majorat cu circa 10%-15% anul trecut, in timp ce terenurile s-au apreciat cu aproximativ 30% - 50%, estimandu-se ca acest trend se va mentine si in 2008", sustin reprezentantii Coldwell Banker Affiliates of Romania. Pe Valea Prahovei casele de vacanta vechi se vand cu 500 de euro/mp – 800 de euro/mp, apartamentele cu 800 de euro/mp – 1.000 de euro/mp, iar vilele de lux cu 1.200 de euro/mp – 1.600 de euro/mp. In ceea ce priveste costul terenurilor, acestea se vand cu 300 de euro/mp - 600 de euro/mp (in Sinaia si Azuga), 100 de euro/mp - 250 de euro/mp in Busteni (Zamora, Golful Regal), 100 de euro/mp– 150 de euro /mp (in Poiana Tapului), 65 de euro/mp - 100 de euro/mp (in Campina), 38 de euro/mp - 45 de euro/mp (in Breaza) si 15 de euro/mp - 35 de euro/mp cele amplasate la periferia statiunii Valea Prahovei.Se construiesc – in special – obiective pentru circuitul turistic
Judetul Brasov prezinta un interes sporit pentru investitori, aici aflandu-se cea mai cunoscuta statiune montana – Poiana Brasov, dar si alte zone turistice precum Predeal, Bran-Moeciu, Rasnov etc. Cea mai mare cerere se inregistreaza din partea investitorilor (fie ca e vorba de firme importante care dezvolta proiecte mari sau de mici investitori care realizeaza pensiuni, hanuri sau vile pentru circuitul turistic), numarul celor care construiesc case proprii fiind destul de mic. In Brasov si zonele limitrofe, casele vechi se vand cu 800 de euro/mp - 1.300 de euro/mp, apartamentele cu 700 de euro/mp - 1.600 de euro/mp, iar vilele de lux cu 2.800 de euro/mp – 3.000 de euro/mp (plus TVA). In acelasi timp, preturile la terenuri sunt cuprinse intre 15 de euro/mp si 100 de euro/mp in zonele periferice (Tarlungeni, Sacele) si intre 500 de euro/mp -1.000 de euro/mp (plus TVA) in zona centrala si ultracentrala a municipiului.
Campulung si Piatra Neamt - zone aflate in plina dezvoltare
Investitorii iau insa in calcul si noi zone, mai putin cunoscute ca destinatii de vacanta, unde, insa, autoritatile au proiecte interesante de dezvoltare, sustin specialistii Coldwell Banker Affiliates of Romania. Astfel, piata caselor de vacanta din Campulung are un real potential, dat fiind faptul ca acest municipiu a fost declarat orasul cu cel mai mare potential turistic din Romania (conform master-planului Agentiei Nationale de Turism), iar zona va deveni, in scurt timp, statiune turistica. Cele mai interesante locatii sunt: Albesti, Leresti, Mioarele Matau, dealurile Campulungului (Marcus, Valea Romanestilor, Valea Barbusii, Grui) unde, in prezent, preturile sunt cuprinse intre 20 de euro/mp si 40 de euro/mp.Orasul Piatra Neamt reprezinta o alta destinatie interesanta pentru investitori, datorita planurilor care au inceput deja sa fie puse in practica de autoritatile locale: amenajarea unei telegondole, care va face legatura intre gara si cota Trei Coline de pe muntele Cozla, precum si reamenajarea partiei de ski, care va fi dotata cu un sistem de telescaun modern, cu o capacitate de 1.200 persoane/ora. Programul primariei prevede o investitie de 15,6 milioane de euro pana in 2013, sume ce vor fi utilizate pentru: restaurarea Curtii Domnesti, amenajarea zonei turistice a Lacului Cuejdel, a traseelor din jurul orasului si modernizarea strazilor ce duc spre obiectivele de interes turistic. Informatii suplimentare, la www.coldwell-banker.ro




