Luni, 21 Septembrie 2026

Vitalis Consulting, la 20 de ani: 3,5 miliarde euro și 7 milioane mp de proiecte

21_09_vitalis-consulting-project-management_1Vitalis Consulting, una dintre companiile de referință din project management-ul imobiliar din România, împlinește 20 de ani de activitate. În cele două decenii, compania a fost implicată în proiecte cu o valoare cumulată estimată la aproximativ 3,5 miliarde de euro și o suprafață totală de circa 7 milioane de metri pătrați, acoperind întreg spectrul pieței de construcții și dezvoltare imobiliară.
Portofoliul construit de-a lungul acestor 20 de ani include proiecte rezidențiale, clădiri de birouri, dezvoltări comerciale și logistice, hoteluri și unități medicale, la care s-au adăugat, în ultimii ani, investiții în energie regenerabilă. Această diversitate reflectă atât evoluția companiei, cât și capacitatea echipei de a gestiona proiecte cu niveluri foarte diferite de complexitate.

De la cinci oameni la o echipă de 85 de angajați
Vitalis Consulting a fost fondată în 2006 de Florin Popa și Costi Anghel, într-o perioadă în care piața românească de real estate și construcții traversa una dintre cele mai dinamice etape de dezvoltare. Pe măsură ce investițiile creșteau și proiectele deveneau tot mai complexe, investitorii solicitau un nivel ridicat de control, coordonare și profesionalizare a procesului de dezvoltare. În acest context, cei doi fondatori au identificat nevoia unui partener local capabil să reprezinte interesele investitorului și să gestioneze profesionist proiectele de construcții.
Compania a pornit cu cinci oameni și o cifră de afaceri de aproximativ 100.000 de euro, având primul sediu în București, pe strada Pictor Iscovescu. Printre proiectele asociate începuturilor companiei se numără Cortina Residence, Hewlett Packard - Cladirea Novo Park, și EvoCasa Selecta. Două decenii mai târziu, Vitalis are o echipă de aproximativ 85 de oameni, iar pentru 2026 estimează o cifră de afaceri de circa 5 milioane de euro.

Lecțiile perioadelor dificile
Unele dintre cele mai importante lecții au venit în momentele de criză. „Criza financiară din 2008 ne-a prins încă la început de drum, cu o structură mult mai fragilă decât cea de astăzi. Piața s-a contractat, proiectele au devenit mai puține și mai greu de accesat, iar pentru o companie atât de tânără presiunea a fost foarte mare", explică Florin Popa, co-fondator Vitalis Consulting.
Un al doilea moment de cotitură a fost pandemia, o perioadă în care regulile se schimbau de la o zi la alta, cu proiecte oprite sau puse „pe hold" și cu foarte puțină vizibilitate asupra viitorului. „A trebuit să ne mobilizăm rapid și să găsim soluții într-un context pe care nimeni nu îl mai întâlnise", adaugă Costi Anghel, co-fondator, Vitalis Consulting. Perioada post-pandemică nu a adus o revenire instantanee la normal: piața a rămas o vreme fragilă, iar deciziile de investiții au devenit mai greu de anticipat, într-un sector influențat inevitabil și de contextul politic și economic.

21_09_vitalis-consulting-project-management_2

Proiecte emblematice
Vitalis Consulting a fost implicată în proiecte care marchează dezvoltarea urbană a Bucureștiului și a României: „Portofoliul nostru din acești 20 de ani spune, de fapt, povestea companiei: de la o dezvoltare mixed-use de referință precum One Cotroceni Park, la clădiri monument istoric readuse la viață, cum sunt Corinthia Grand Hotel du Boulevard, Știrbei Palace de pe Calea Victoriei, Magazinul București și până la proiecte cu totul aparte, precum Radisson Blu de la Cota 1400, din Sinaia. Fiecare a venit cu un nivel diferit de complexitate și ne-a arătat cât de departe putem duce un proiect", explică Alexandru Samoilă, Managing Director, Vitalis Consulting.

Direcții de dezvoltare
Pentru anii următori, compania vede un potențial important în zona proiectelor fotovoltaice și a energiei regenerabile, un sector în care anticipează o creștere semnificativă, pe fondul nevoii tot mai mari de investiții în infrastructura energetică. Pentru a susține această direcție, firma continuă să investească în oameni și competențe: numai în prima jumătate a anului 2026, Vitalis a recrutat nouă colegi în poziții-cheie, cu responsabilitate importantă în gestionarea proiectelor.

Din aceeasi categorie

Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA
Revocă consimțământul cookie