Într-un context în care marile investiții publice din România oscilează între ambiție și disfuncționalitate, calitatea construcțiilor ajunge, prea des, "să depindă de noroc", după cum subliniază Dr. arh. Șerban Țigănaș, președinte al biroului de arhitectură Dico și Țigănaș. Interviul de față conturează o radiografie lucidă a proiectării pentru sectorul public, pornind de la portofoliul consistent de proiecte aflate în derulare - de la săli polivalente și stadioane, până la spitale și campusuri universitare - și până la obiectivele asumate pentru 2026. În pofida blocajelor sistemice, biroul își propune consolidarea expertizei în proiecte complexe, extinderea portofoliului și, mai ales, normalizarea relațiilor contractuale cu beneficiarii publici. În paralel, miza rămâne creșterea calității printr-o mai bună colaborare între proiectanți, antreprenori și autorități, într-un sector în care presiunile financiare și administrative continuă să afecteze rezultatele finale.
- Care sunt proiectele speciale și clădirile publice aflate acum în lucru și prin ce se disting ele din punct de vedere arhitectural și funcțional?
- Aș îndrăzni să spun că mai toate proiectele noastre sunt speciale, nu pentru că încercăm și reușim să le facem noi așa, ci pentru că ne-am specializat pe proiecte publice complexe și ofertăm, respectiv contractăm, de peste 15 ani astfel de lucrări. Suntem motivați de provocările proiectării avansate, de utilizarea instrumentelor digitale, de multidisciplinaritatea coordonată și de arhitectura de calitate. Pot afirma că ne-am specializat în astfel de proiecte, suntem căutați pentru astfel de proiecte și am realizat multe proiecte speciale. Avem în diferite stadii următoarele proiecte, fără ca acestea să reprezinte toate contractele noastre, pentru că, așa cum vă spun de fiecare dată, unele contracte au clauze de confidențialitate firești, pe care le respectăm: Sala Polivalentă de la Brașov a prins contur ferm, se lucrează la închiderile fațadelor și așteptăm cu mare interes finisajele interioare și amenajările exterioare, care ne despart de inaugurare. Este unul dintre proiectele noastre cele mai interesante din această perioadă, care a durat mult ca execuție, dar care va oferi oportunitatea unui program de activități ce va răsplăti așteptările foarte multor oameni din Brașov, din regiune și din toată țara; se finalizează lucrările la Stadionul Dâmbovița Arena din Târgoviște, stadion multisport combinat cu un parc sportiv și cu o parcare multietajată de mare capacitate, deci nu este destinat doar fotbalului, acest veșnic controversat beneficiar al unor astfel de investiții; lucrăm pe șantierul Spitalului Regional de Urgențe Pediatrice din Cluj-Napoca, aflat în faza fundațiilor, care sunt extrem de complexe din cauza geologiei terenului și a configurației spațiale a clădirii; căminul studențesc din campusul de la Oradea, pe care îl avem în șantier, este și el un proiect care își propune să ridice nivelul de confort al acestui tip de clădiri, care, din păcate, nu sunt normate de Legea locuinței în România, motiv pentru care există și funcționează multe cămine în formule necorespunzătoare unei locuiri decente pentru studenți; lucrăm în continuare la proiectul stadionului Dinamo București, cu toate anexele sale destinate mai multor sporturi, proiect extrem de complicat și din cauza infrastructurii edilitare majore din zonă, care traversează terenul și trebuie repoziționată. Bineînțeles, mai avem și alte proiecte în diferite faze, care preced autorizarea sau începerea șantierelor, dar, așa cum v-am spus, voi vorbi despre ele atunci când contractele vor permite acest lucru.
- Cum a evoluat activitatea companiei în 2025 și în primul trimestru din 2026 și ce estimări aveți pentru anul în curs, respectiv pentru intervalul 2027-2030?
- Răspunsul meu are două părți. Prima parte se referă la activitatea propriu-zisă, care a fost una normală, în baza contractelor în derulare. Trebuie să vă spun că suntem genul de birou care nu contractează lucrări dacă nu se asigură că are capacitatea de proiectare pentru a le realiza, spre deosebire de cei care iau contracte cu orice preț, chiar dacă nu le pot face din lipsă de resurse, sperând că le vor subcontracta cumva, reținând un profit substanțial. Aceasta este o cale către scăderea calității și ne ferim de ea constant. Partea a doua este tristă în contextul românesc și al culturii, sau, mai degrabă, al inculturii construirii de la noi. Este vorba despre faptul că am lucrat mult și intens la multe proiecte, investind propriile economii pentru a face asta, dar nu am fost plătiți la timp, conform contractelor și, mai ales, logicii asigurării unui flux de numerar rezonabil, ca să nu spun confortabil, extrem de important pentru a lucra bine. Acest subiect, pe care l-am discutat cu mai multe firme din domeniu, este foarte important și nu mai poate fi ignorat în zona contractelor publice.
- Ce obiective aveți pentru perioada următoare în privința extinderii portofoliului de proiecte publice și a consolidării expertizei biroului în acest segment?
- Nu ne-am schimbat obiectivele în această zonă. Rămânem interesați de lucrări publice complexe, din convingerea că trebuie să folosim experiențele dobândite. Am acumulat destul de multe premii de arhitectură, dar și recunoașteri din domeniul ingineriei construcțiilor, care validează eforturile noastre și ne obligă să continuăm. Ne propunem, tot ca obiectiv, să încercăm să construim relații mai bune cu antreprenorii, pe baze principiale, și să contribuim la normalizarea contractelor cu clienții publici, care încă au de suferit din cauza nerealismului atunci când e vorba despre angajarea într-un proces de tip win-win.
- Cum apreciați evoluția cererii pentru servicii de proiectare în segmentul clădirilor publice și ce investiții credeți că vor domina piața în următorii ani?
- Dacă discutăm numeric, adică din perspectivă cantitativă, se știe că întotdeauna proiectele cele mai multe de pe piață au fost cele mici, cu clienți privați. Ele ocupă 60-80% din piață, diminuându-se în momente de criză, dar necedând niciodată majoritatea covârșitoare a proiectelor. Dacă discutăm tot cantitativ, dar din perspectiva valorii contractelor de proiectare, acolo avem altă situație. Contractele publice pot ajunge la valori mari, dar, însumate, rămân undeva în jurul procentului de 10% din piață. Exclud proiectele de infrastructură aici, care sunt la valori foarte mari, și rămân în domeniul clădirilor, ca să comparăm mere cu mere. Ca tipuri de investiții, cred că piața va fi dominată, în valoare cumulată, de reabilitări, transformări ale clădirilor existente și, mai ales, de reabilitări profunde. Așa ar fi și normal, din perspectiva sustenabilității. Dacă mai punem la socoteală și faptul că fondul construit din perioada socialistă își cam depășește ciclul de viață și că patrimoniul se află tot mai mult în atenția tuturor, găsindu-se tot mai multe metode de a-l ține în viață, sper să nu greșesc. Construirea de la zero, unde nu a mai fost construit niciodată, și construirea după "tabula rasa" vor fi în descreștere. Nu pot estima viteza, în comparație cu alte culturi.
- Cum evaluați calitatea proiectelor publice dezvoltate în România în ultimii ani și în ce măsură concursurile de arhitectură ridică nivelul arhitectural al acestor investiții?
- Concursurile de arhitectură sunt foarte importante pentru calitate, cu condiția să fie bine organizate și să fie implementate. Momentan avem un număr de concursuri derulate, adjudecate, dar, din păcate, unele nici măcar nu sunt contractate ca proiect sau, chiar și cu proiecte realizate, investițiile nu sunt începute și nici măcar finanțate. Din păcate, calitatea proiectelor publice depinde prea mult de noroc, în modul în care sunt organizate achizițiile publice în România. Pentru calitate în construcții avem nevoie de un sistem funcțional și suntem încă departe de așa ceva. Pentru calitate este nevoie de două lucruri fundamentale: voință politică și aplicarea consecventă a unor principii și reguli cu fiecare ocazie. Ori cultura construirii la noi încă are prea mult "merge și așa" sau "decât deloc, mai bine măcar așa". Electoratul judecă mai mult după faptul că s-a făcut, nu după calitatea a ceea ce s-a făcut, și aș putea continua.
- Care sunt cele mai mari dificultăți din proiectarea clădirilor publice în România, fie că vorbim despre achiziții, reglementări tehnice sau relația cu beneficiarii publici?
- Am vorbit mult și de multe ori despre asta. Am și scris o serie de articole. Punctez câteva provocări legate de proiecte, achiziții, reglementări. Nu avem profesioniști care să elaboreze teme de proiect profesioniste, actuale. Fiecare instituție crede că știe exact ce are nevoie și cum să exprime cerințele de temă, dar, din păcate, dacă nu te ocupi cu așa ceva, nu studiezi ce se întâmplă în lume și cum evoluează domeniul arhitecturii, nu ai cum să faci o temă bună. Ori, pornind de la o temă slabă, imprecisă, lipsită de actualitate și de privire critică spre ceea ce s-a mai realizat după teme similare, credeți că se pot face clădiri bune? Nu. Apoi, sistemul de realizare a studiilor de fezabilitate, care toate indică fezabilitatea și ale căror analize cost-beneficiu arată că investiția este profitabilă, inclusiv în cazurile în care nu se pune problema profitabilității sau a beneficiilor economice, precum în cazul unei școli sau grădinițe de stat, în care nimeni nu plătește taxe și care nu fac parte dintr-o afacere amortizabilă. Nu spun că achizițiile proiectare-execuție ar trebui desființate, dar nu e bine, în niciun caz, să fie făcute imediat după studii de fezabilitate. Acestea trebuie făcute pe bază de proiecte executive, dacă dorim ca ceea ce s-a proiectat și aprobat să fie construit. Dacă s-ar face un studiu serios în care să se compare ceea ce s-a prevăzut în studiile de fezabilitate și ceea ce s-a construit și s-ar compara valorile la care s-au câștigat licitațiile de proiectare-execuție cu costurile finale ale investițiilor, pentru care, de multe ori, s-au refăcut pe parcurs studiile de fezabilitate pentru a fi aprobate din nou, s-ar demonstra ușor că sistemul nu funcționează. Mai mult, dacă am compara termenele din contracte cu recepțiile din realitate, ar reieși clar că sistemul nu e bun, din nou. Cred că toată lumea a ajuns la aceste concluzii. E imposibil să lucrezi în construcții și să nu-ți dai seama, dar nimeni nu modifică sistemul. Motivele pot fi mai multe; pe mine mă îngrijorează mai mult consecințele.
- Cum vedeți evoluția investițiilor publice în infrastructura socială în 2026 și 2027 și ce oportunități se pot deschide pentru birourile de arhitectură?
- Suntem în epoca tăierilor, nu a oportunităților. Sincer, cred că nu ne vom bucura de o evoluție pozitivă foarte curând. Cred că șansa unora dintre birourile de arhitectură va fi să facă lucrurile bine, la prețuri corecte, și nu la nivelurile de subfinanțare de acum, care duc automat la scăderea calității. Dar asta nu este suficient. Mai este necesar ca achizitorii să înțeleagă asta, iar achizițiile publice să fie mult mai performante, mai responsabile, mai profesioniste și mult mai puțin doar o procedură birocratică.
- În ce măsură considerați că activitatea economică, inclusiv cea din construcții și investiții, va fi afectată de dezechilibrele provocate de războiul din Ucraina și de escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu?
- În mare măsură. Astfel de conflicte profunde și de durată au efecte majore asupra economiei globale, deci și asupra celor regionale și locale. Deja se simt efectele generate de criza petrolului, dar mai știm că orice criză este în interesul cuiva, este generată sau măcar speculată de cineva. Pentru moment, nu cred că domeniul construcțiilor din România se află pe lista câștigătorilor după aceste situații internaționale care trenează. Aș dori să închei într-o notă optimistă, dar este destul de greu. Constat că, pe măsură ce trece timpul, avem tot mai multe exemple de arhitectură bună, care se adună și contează. Din păcate, tot pe măsură ce trece timpul, avem tot mai multe exemple, mult mai multe, de arhitectură mediocră, adică de ocazii ratate, de compromisuri. La care să ne uităm?
