EPTISA își consolidează poziția pe piața din România, mizând pe experiența acumulată în peste 30 de ani de activitate locală și 70 de ani la nivel de grup. Compania vizează extinderea portofoliului de proiecte, în special în zona infrastructurii majore finanțate din fonduri europene, dar și accesarea unor domenii noi, în linie cu dinamica investițiilor publice. Totodată, EPTISA își extinde prezența regională prin deschiderea unei sucursale în Republica Moldova, unde valorifică expertiza dobândită în procesele de preaderare ale României pentru a sprijini dezvoltarea infrastructurii și capacitatea instituțională. În paralel, compania traversează un proces de tranziție managerială, noua echipă de conducere fiind orientată către continuitate operațională și adaptarea strategiei la noile cerințe ale pieței. Cristina Rucăreanu a preluat funcția de Director de Dezvoltare de la Marius Nistor, care este acum Country Manager pentru România și Republica Moldova al EPTISA, asigurând astfel continuitatea strategiei de creștere la nivel regional.
- Ce așteptări aveți de la anul 2026, în contextul economic și fiscal dificil, al inflației persistente și al tensiunilor geopolitice din regiune?
- În contextul economic și fiscal actual, marcat de inflație și incertitudini geopolitice, ne așteptăm în România la un an provocator, dar cu perspective importante în zona proiectelor de mare infrastructură, în special cele finanțate prin fonduri europene. Acest an este unul esențial pentru țara noastră în ceea ce privește accelerarea implementării investițiilor majore în infrastructură, însă, dincolo de contextul macroeconomic, pentru noi reprezintă și un moment important pentru consolidarea prezenței în piață. Ne mândrim cu faptul că anul acesta se împlinesc 30 de ani de când activăm în România și 70 de ani la nivel de grup în Spania și considerăm că această expertiză solidă, construită în contexte economice și tehnice diverse, ne permite să aducem valoare reală proiectelor în care suntem implicați, motiv pentru care ne propunem câștigarea de noi proiecte relevante, inclusiv în domenii în care nu am activat până în prezent în mod tradițional. În Republica Moldova, unde EPTISA și-a deschis o sucursală la începutul acestui an, ne bazăm pe un potențial important de dezvoltare, în special în domeniul infrastructurii de transport și al asistenței tehnice pentru proiecte finanțate de instituții financiare internaționale. România a parcurs deja procesul de aderare pe care se află astăzi Republica Moldova, iar în perioada premergătoare aderării EPTISA a fost implicată în numeroase proiecte, în calitate de consultant, sprijinind autoritățile centrale și locale în alinierea la cerințele și standardele Uniunii Europene. Ne propunem să valorificăm această experiență în Republica Moldova și să contribuim activ la dezvoltarea capacității instituționale și a infrastructurii, precum și la implementarea unor proiecte sustenabile, prin transfer de know-how, bune practici și soluții adaptate contextului local. Pe lângă toate aceste provocări și oportunități, începând cu martie 2026, EPTISA trece și printr-o tranziție de management, în contextul pensionării echipei de conducere anterioare. Acest moment marchează un nou capitol pentru firma noastră, noua echipă de management fiind pregătită să asigure continuitatea operațională, dar și să aducă o viziune strategică adaptată noilor realități din piață.
- Cum a evoluat activitatea EPTISA în 2025 și ce estimări aveți pentru 2026, în ceea ce privește volumul de proiecte, cifra de afaceri, profitabilitatea, echipele și direcțiile de creștere?
- Din perspectivă comercială, anul 2025 a fost un an bun pentru EPTISA, fiind marcat de contractarea unor proiecte relevante și consolidarea portofoliului existent, atât în România, cât și în Republica Moldova, în special în sectoarele de infrastructură mare finanțate din fonduri europene. În prezent, ne concentrăm activitatea pe mai multe proiecte strategice. În domeniul apei și apei uzate, supervizăm mai multe proiecte regionale de extindere și modernizare a rețelelor, contribuind la creșterea calității serviciilor și la eficiența infrastructurii existente, iar prin componenta de asistență tehnică oferim sprijin operatorilor de apă în îndeplinirea sarcinilor stabilite în contractele de finanțare. De asemenea, suntem implicați în supervizarea construirii a două spitale de mari arși la București și Târgu Mureș, asigurând astfel implementarea standardelor de siguranță, funcționalitate și sustenabilitate și în domeniul sanitar. În sectorul transporturilor, ne desfășurăm activitatea în special în Republica Moldova, prin supervizarea lucrărilor de infrastructură rutieră, contribuind astfel la dezvoltarea durabilă a rețelei de transport din țara vecină.
Pentru anul 2026, ne propunem să dezvoltăm componenta de energie, în special în zona eficienței energetice și a proiectelor sustenabile, prin consolidarea colaborării cu colegii noștri din alte zone geografice, valorificând astfel expertiza grupului la nivel internațional. În acest sens, avem în vedere și identificarea unor parteneri locali și internaționali, pentru a putea aborda proiecte complexe și pentru a răspunde cât mai eficient cerințelor pieței. Estimăm un volum constant al proiectelor și o cifră de afaceri la nivelul anilor anteriori, în contextul în care, în România, perioada actuală de programare a finanțării UE se află spre final, iar portofoliul de proiecte pentru etapa următoare se va defini în cursul acestui an.
- Care sunt obiectivele și planurile de dezvoltare pentru 2026, la nivel de companie și portofoliu?
- Pentru 2026, obiectivele și planurile noastre de dezvoltare se concentrează pe extinderea și diversificarea activității, astfel încât să nu ne limităm la domeniile tradiționale în care activăm. Așa cum am menționat, dorim să ne implicăm în noi sectoare și tipuri de proiecte, cum ar fi energia regenerabilă, eficiența energetică, proiecte integrate de mediu, infrastructură urbană, digitalizare și Smart City, susținând orașele în crearea unor comunități mai eficiente și mai sustenabile. Astfel, dorim să contribuim la modernizarea serviciilor publice, la îmbunătățirea mobilității urbane și la gestionarea mai eficientă a resurselor, prin soluții inovatoare adaptate nevoilor locale. Această direcție va completa portofoliul nostru și va consolida rolul EPTISA ca partener de încredere pentru autorități și beneficiari, oferind expertiză tehnică și know-how internațional. Pe lângă extinderea portofoliului de servicii, ne propunem să consolidăm prezența regională prin dezvoltarea sucursalei din Republica Moldova și să investim în continuare în echipă și în competențele angajaților, prin programe de formare, digitalizare și transfer de know-how cu colegii din Spania și din alte regiuni. Prin aceste direcții de dezvoltare și diversificare, ne dorim ca EPTISA să devină un lider recunoscut în piață, nu doar ca furnizor de servicii de consultanță și supervizare, ci ca un partener pentru proiecte complexe, sustenabile și inovatoare. Scopul nostru este să consolidăm imaginea companiei ca un actor de încredere, capabil să aducă valoare adăugată reală beneficiarilor, comunităților și colaboratorilor.
- Ce rol joacă digitalizarea în proiectele EPTISA, prin BIM, GIS, digital twins, asset management și monitorizare inteligentă, și ce beneficii concrete ați observat pentru beneficiar și constructor?
- Pentru a putea fi competitivi în lumea curentă, EPTISA aplică tehnologii avansate, precum BIM (Building Information Modeling), GIS (Geographic Information Systems), Digital Twins și sisteme de monitorizare inteligentă, pentru a asigura gestionarea eficientă a proiectelor și pentru a susține luarea deciziilor bazate pe date precise. În plus, utilizarea BIM devine esențială în proiectele finanțate din fonduri europene, unde standardele impuse cer digitalizarea proceselor pentru a asigura transparență, eficiență și calitate în implementarea proiectelor. Creșterea transparenței și a controlului asupra proiectelor, reducerea riscurilor și a erorilor de execuție, precum și optimizarea costurilor și a duratei de implementare sunt printre beneficiile utilizării acestor tehnologii. În același timp, digitalizarea facilitează colaborarea mai eficientă între toate părțile implicate, permițând o coordonare mai bună între echipele tehnice, autorități și antreprenori.
- În ce mod gestionați lipsa de resurse umane specializate, proiectanți, ingineri și experți, și ce strategii aveți pentru retenție, formare și atragerea de talente?
- Lipsa de resurse umane specializate reprezintă o provocare majoră în industria noastră, pe care încercăm pe cât posibil să o abordăm într-o manieră integrată. Ne concentrăm pe crearea unui mediu de lucru atractiv și stabil, oportunități de carieră clar definite și proiecte de anvergură care permit angajaților să se dezvolte profesional și ne-am stabilit ca prioritate să ne păstrăm echipa existentă, prin implementarea de programe de training, mentoring și schimb de know-how cu colegii din alte țări, pentru a crește competențele tehnice și de management ale angajaților. De asemenea, prin participarea la evenimentele organizate de universitățile tehnice ne adresăm atragerii de noi talente, prezentând oportunitățile de carieră din cadrul EPTISA și facilitând interacțiunea directă cu studenți și tineri profesioniști pasionați de domeniile noastre de activitate. Această prezență ne permite să identificăm și să recrutăm candidați încă din perioada facultății, cu intenția de a le oferi stagii de practică și mentorat care să-i pregătească pentru integrarea rapidă în proiectele companiei.
- Ce criterii considerați esențiale pentru succesul unei supervizări eficiente?
- Succesul unei supervizări eficiente se bazează pe câteva principii fundamentale. În primul rând, calitatea este esențială, prin respectarea strictă a standardelor tehnice și a specificațiilor proiectului. Pentru EPTISA, prioritatea este finalizarea proiectelor respectând bugetele stabilite, la un nivel de calitate conform standardelor europene. În același timp, monitorizarea atentă a timpului și a graficelor de execuție asigură respectarea termenelor, iar controlul riguros al costurilor și gestionarea variațiilor contribuie la menținerea bugetului prevăzut. De asemenea, siguranța lucrărilor este prioritară, prin implementarea și verificarea constantă a normelor SSM, iar un management contractual clar și transparent facilitează comunicarea eficientă între toate părțile implicate. Pentru prevenirea disputelor, considerăm esențială definirea clară a responsabilităților contractuale, documentarea riguroasă a tuturor etapelor și menținerea unei comunicări constante între actori. Intervenția timpurie în identificarea riscurilor ajută la prevenirea problemelor, iar utilizarea mecanismelor de soluționare amiabilă contribuie la menținerea unui flux de lucru eficient și la rezolvarea rapidă a eventualelor conflicte.




