Companiile SSAB-AG și Frasinul, în asociere, a finalizat fundația, subsolul și parterul Complexului Sportiv Tineretului, din Craiova, ce va fi construit pe amplasamentul vechiului stadion Tineretului. În această perioadă, constructorii lucrează la scările principale, la tribune și la pereții arenei, iar montarea gradenelor prefabricate a început deja, potrivit informațiilor transmise de Cosmin Vasile, președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj.
Din asocierea care construiește stadionul mai fac parte subcontractanții Terratest Geotehnic SA, KONE Ascensorul, Civitas Systems, Zoork, SSAB International Electric, Avi Compact, Sonerg Montaj și Quattro Engineering Solutions. Valoarea lucrărilor este de 214 milioane de lei (circa 43 milioane de euro).
Lucrările de construcții au început în iunie 2024 și vor dura aproximativ 3 ani.
Noul Complex Sportiv Tineretului va include o sală multifuncțională de sport și un velodrom indoor, cu suprafețe de joc pentru multiple alte sporturi de sală.
Clădirea a fost proiectată cu o capacitate de peste 8.000 de locuri și va avea, pe lângă velodrom, o pistă de atletism pentru desfășurarea de competiții la nivel internațional, suprafețe de joc modulare, dar și spațiu pentru concerte și alte manifestări artistice. Complexul va avea vestiare, săli de antrenament și de tratament pentru sportivi, magazine și locuri de parcare.
Studiul de fezabilitate al proiectului a fost elaborat de Getrix SA Craiova, ca proiectant general. Compania Popp & Asociații a proiectat structura de rezistență, iar MC General Construct Engineering instalațiile.









