Lucrările de construire a noului corp destinat Departamentului "Sănătatea mamei și copilului" din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență "Sf. Apostol Andrei" Constanța au ajuns la un grad de execuție de 55%, potrivit celor mai recente date comunicate de Consiliul Județean (CJ) Constanța. Proiectul, unul dintre cele mai importante investiții în infrastructura medicală din regiunea de sud-est a țării, este realizat de asocierea Concelex - Concelex Engineering - Palex Construcții Instalații - Concrete & Design Solutions. Din echipa de proiect mai fac parte, ca subcontractanți, MC General Construct Alfa, CES Consulting Services, Hospital Technical Solutions, Octagon Fundații Speciale, Schindler România, Con Gaz Prest, Quadratum Architecture, Sight Control și EZ Project AG.
Proiectant este compania Concrete & Design Solutions, iar Senaria va furniza servicii de supervizare (management de proiect și dirigenție de șantier).
Conform autorităților județene, stadiul general de implementare al proiectului (lucrări de construcții și achiziții de echipamente medicale/ dotări) a atins 61%, în timp ce lucrările de construcție se desfășoară conform graficului stabilit, fără întârzieri.

13 niveluri finalizate
Pe șantier au fost finalizate deja 13 niveluri ale viitorului spital - trei subsoluri, parterul și nouă etaje. Noul corp medical va fi dedicat serviciilor de sănătate pentru mamă și copil, urmând să contribuie semnificativ la modernizarea capacităților de tratament și îngrijire din cadrul celui mai mare spital din județul Constanța. Reprezentanții CJ Constanța subliniază că ritmul de execuție se menține constant, iar lucrările avansează în parametrii stabiliți pentru atingerea termenului de finalizare.
În paralel cu lucrările de construcție, proiectul avansează și pe componenta de echipare medicală și digitalizare. Gradul de realizare al dotărilor a ajuns la 77,7%, fiind contractată majoritatea echipamentelor prevăzute în investiție. Până în prezent au fost încheiate 52 de contracte pentru furnizarea de echipamente medicale și alte patru contracte pentru infrastructura IT. Valoarea totală a acestora se ridică la 183 milioane de lei (aproximativ 36,6 milioane euro).

Demersuri pentru asigurarea continuității finanțării
Autoritățile județene derulează în prezent procedurile necesare pentru transferul finanțării proiectului din cadrul PNRR către Programul Sănătate, măsură menită să asigure continuitatea investiției și finalizarea acesteia în termenul stabilit, respectiv februarie 2027.
"În ciuda provocărilor, a etapelor complexe și a responsabilității uriașe pe care o implică acest proiect, noi mergem mai departe, cu aceeași determinare. Pentru că în spatele fiecărui progres sunt mame și copii care așteaptă siguranță, grijă și speranță, iar asta ne obligă să nu ne oprim", a declarat Florin Mitroi, președintele CJ Constanța.
Noul corp de spital (3S+P+8E+E9-tehnic) va dispune de 350 de paturi (232 paturi pentru spitalizare continuă, 79 pentru spitalizare de zi și 39 pentru ATI), rezultând o unitate sanitară cu o capacitate de asistență medicală nouă de 194.325 persoane/ an. Valoarea investiției depășește 150 de milioane de euro. Investiția propusă va cuprinde relocarea a cinci secții din cadrul SCJU, respectiv Obstetrică-Ginecologie I și II, Neonatologie, Pediatrie și Chirurgie-Ortopedie Pediatrică, două blocuri operatorii cu 9 săli de operație, două unități primiri urgențe (UPU Pediatrie și UPU Obstetrică/ Ginecologie), precum și 110 locuri de parcare.
Sursa foto: Consiliul Județean Constanța, Facebook




