Lucrările la noul Centru Integrat de Simulare, Training și Cercetare al Universității de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu" din Cluj-Napoca continuă într-un ritm susținut, proiectul dezvoltându-se etapă cu etapă și transformând una dintre cele mai importante investiții academice din România într-o realitate tot mai vizibilă. Antreprenorul general, compania Construcții Erbașu, a anunțat recent noi progrese pe șantier, confirmând evoluția unui obiectiv care va deveni, la finalizare, cel mai mare centru de simulare medicală din Europa Centrală și de Sud-Est.
"Între planuri și realitate, diferența începe să se vadă. Noul centru prinde contur etapă cu etapă, transformând viziunea unui proiect de referință în ceva tot mai concret. După finalizarea lucrărilor, centrul va deveni cel mai mare centru de simulare de acest tip din Europa Centrală și de Sud-Est și va include o bibliotecă modernă, patru amfiteatre mari și facilități de cercetare de top, prima biobancă din țară, servicii de stomatologie digitală, spații educaționale și zone de recreere pentru studenți", au transmis reprezentanții Construcții Erbașu.
Compania conduce o echipă extinsă din care fac parte subcontractanții Selfconsulting, Ground Studio de Arhitectură, Coneco România, Hospital Technical Solutions, Schindler România și Professional Tech Construct Design.
Contractul de execuție a fost adjudecat prin licitație publică, la valoarea de 118,7 milioane de lei (fără TVA), durata de implementare a acestuia fiind de 40 de luni, din care 6 luni pentru proiectare și 34 pentru execuție.
Lucrările au început în luna martie 2026.

Mobilizare consistentă pe șantier
Imaginile publicate de Construcții Erbașu evidențiază stadiul actual al lucrărilor, cu structurile aflate în plină dezvoltare și cu o mobilizare consistentă în teren. Constructorul subliniază că proiectul avansează conform etapelor stabilite, fiecare fază contribuind la materializarea unei investiții considerate esențiale pentru viitorul educației medicale din România.
Conform proiectului, va fi construită o clădire (3S+P+3E), cu două corpuri - un centru de simulare, training și cercetare și, respectiv, o bibliotecă, pe str. L. Pasteur nr. 4-6 și str. Prof. Gh. Marinescu nr. 23, din Cluj-Napoca. Clădirea va avea o suprafață construită totală de 17.000 mp, din care 13.000 mp sunt destinați Corpului A - Centrul de simulare, iar 3.900 mp, Corpului B - Biblioteca. Ansamblul va include trei niveluri de subsol, cu adăpost de protecție civilă și 133 de locuri de parcare, zone tehnice comune și infrastructura necesară funcționării celor două obiective.
La nivelul parterului sunt prevăzute o zonă de lobby, spații pentru stomatologie, cercetare în chirurgie experimentală și spații destinate bibliotecii. Etajele 1 și 2 vor găzdui, în Corpul A, zonele de simulare medicală, cu spații dedicate dezvoltării aptitudinilor practice, birouri pentru cadrele didactice și săli de ședință, iar în Corpul B, spații de lectură și recreere pentru studenți. Ultimul nivel al clădirii (etaj retras) va cuprinde patru amfiteatre, fiecare cu câte 150 de locuri, spații anexe, birouri pentru profesori, foaier și grupuri sanitare.

Termen de finalizare prevăzut în 2028
Conform calendarului de implementare, biblioteca universitară urmează să fie finalizată într-o etapă anterioară, în timp ce Centrul de simulare, training și cercetare are termen de finalizare în anul 2028. Odată finalizat, complexul va deveni cea mai mare clădire din patrimoniul universității și unul dintre cele mai avansate centre dedicate simulării medicale din regiune.
Potrivit UMF, întregul proiect are o valoare totală de 255 milioane de lei, iar cele două obiective de investiție sunt distincte și cu surse de finanțare diferite. Astfel, Corpul A, Centrul de simulare, training și cercetare, este finanțat integral din sursele proprii ale universității și are o valoare de 208 milioane de lei. Corpul B, Biblioteca, este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), având o valoare de 47 milioane de lei.
Studiul de fezabilitate a fost elaborat de compania Archdesign, din Cluj-Napoca.





