Marți, 07 Iulie 2026

Proiectul rezidențial Palladyo: investiție de 20 milioane euro pe Bd. Theodor Pallady

07_07_proiect-rezidential-palladyo_1Palladyo, proiect rezidențial amplasat direct pe Bulevardul Theodor Pallady, a finalizat structura de rezistență, marcând intrarea într-o etapă avansată de execuție. Investiția totală în proiect este estimată la 20 de milioane de euro.
Proiectul este dezvoltat de Mulberry, companie fondată de Oleksandr Sobko și activă pe piețe precum Lituania, România, Marea Britanie și Cipru. Palladyo include 130 de unități rezidențiale, de la garsoniere până la duplexuri cu 4 camere, două spații comerciale la parter, terase comune și 134 de locuri de parcare, dintre care 75 subterane și 59 supraterane.
„Finalizarea structurii de rezistență este una dintre cele mai importante etape într-un proiect rezidențial, pentru că arată trecerea de la planificare și execuție inițială la o fază mult mai vizibilă a dezvoltării. Pentru Palladyo, am urmărit un proiect bine integrat într-o zonă care se schimbă rapid, cu acces la transport public, servicii comerciale și o cerere rezidențială în creștere. Bulevardul Theodor Pallady are astăzi o dinamică urbană diferită față de acum câțiva ani, iar acest lucru se vede în interesul pentru proiecte rezidențiale bine conectate și eficiente”, a declarat Oleksandr Sobko, fondatorul Mulberry, dezvoltatorul proiectului.
Palladyo este dezvoltat în două clădiri. Clădirea A are subsoluri, parter și până la 12 etaje, cu duplexuri la ultimele niveluri, în timp ce Clădirea B este prevăzută cu subsol, parter și până la 10 etaje, de asemenea, cu duplexuri la ultimele niveluri. Managementul de proiect este asigurat de Optim Project Management, companie responsabilă de coordonarea contractorilor implicați în dezvoltare și de urmărirea etapelor de execuție.

07_07_proiect-rezidential-palladyo_2

În paralel cu avansul lucrărilor, proiectul a început să genereze interes comercial rapid după lansarea oficială ce a avut loc recent în cadrul nZEB Expo, expoziție dedicată construcțiilor eficiente energetic ce are loc în fiecare an la Romexpo în București și la BTarena din Cluj-Napoca. Livrarea este programată pentru trimestrul al doilea al anului 2027.
Bulevardul Theodor Pallady s-a consolidat în ultimii ani ca unul dintre principalele coridoare de dezvoltare din estul Bucureștiului. Zona combină accesul la metrou și la transportul public de suprafață cu infrastructură rutieră, retail de mari dimensiuni și un stoc important de proiecte rezidențiale noi. În acest context, microzona a trecut treptat de la statutul de axă de tranzit și zonă comercială la o zonă mixtă, în care locuirea, serviciile și investițiile rezidențiale se dezvoltă în paralel.
Palladyo este amplasat direct pe Bulevardul Theodor Pallady, cu acces facil către stația de metrou 1 Decembrie 1918, aflată la aproximativ 7 minute de mers pe jos. Transportul public de suprafață este disponibil în imediata apropiere a proprietății, iar proximitatea față de puncte comerciale precum IKEA Pallady, Centrul Comercial Auchan Titan și ParkLake Shopping Center, precum și accesul la Parcul Titan, contribuie la funcționalitatea zonei pentru locuire de zi cu zi.

07_07_proiect-rezidential-palladyo_3

Dezvoltarea este proiectată în conformitate cu standardul nZEB, un criteriu tot mai relevant în piața rezidențială, în special în contextul în care cumpărătorii analizează nu doar prețul de achiziție, ci și costurile de utilizare pe termen lung. Performanța energetică, eficiența termică, accesul la transport și disponibilitatea locurilor de parcare devin elemente tot mai importante în evaluarea unui proiect rezidențial.
„Vedem o schimbare clară în modul în care cumpărătorii evaluează proiectele rezidențiale. În segmentul mediu-superior și premium, decizia nu mai este influențată doar de locație sau de suprafață, ci de un set mai larg de criterii: stadiul real al construcției, predictibilitatea livrării, eficiența energetică, accesul la transport, parcările și calitatea utilizării pe termen lung. Palladyo este relevant tocmai prin această combinație de elemente concrete, într-o zonă care se maturizează rapid”, a declarat Daniel Tudor, Founding Partner și CEO The Concept.

07_07_proiect-rezidential-palladyo_4

Vânzarea locuințelor din Palladyo se realizează prin mandat exclusiv acordat The Concept, companie de consultanță imobiliară care oferă servicii de vânzări, capital markets, retail leasing și consultanță strategică dezvoltatorilor și investitorilor din România și Polonia, având birouri centrale în București și Varșovia. Cu peste 15 ani de experiență, The Concept a coordonat până acum vânzările pentru peste 130 de dezvoltări rezidențiale și peste 6.000 de apartamente, iar în Palladyo susține poziționarea proiectului, strategia comercială și procesul de vânzare.
Prin stadiul avansat al lucrărilor, amplasarea pe un bulevard major, standardul de construire nZEB, mixul de unități, locurile de parcare și managementul profesionist al execuției, Palladyo se poziționează în segmentul rezidențial superior al microzonei Theodor Pallady. Proiectul se adresează atât cumpărătorilor finali care caută o locuință bine conectată și eficientă pe termen lung, cât și investitorilor interesați de active rezidențiale într-o zonă cu cerere în creștere.

Din aceeasi categorie

Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA
Revocă consimțământul cookie