Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) SA a primit 10 oferte de participare la licitația pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție a Variantei de ocolire Vaslui. Lucrările au o valoare estimată la 593 milioane de lei (circa 119 milioane de euro, fără TVA) și o durată de implementare prevăzută la 36 de luni. Printre ofertanți se regăsesc constructori cu tradiție în domeniul construcției de drumuri, dar și firme care au accesat mai recent acest segment și prin experiență în sector, precum Ness Proiect Europe sau Bog’Art.
Cele 10 oferte au intrat în etapa de evaluare, ce are termenul-limită stabilit la data de 26 februarie 2026, ora 18:00.
Noua variantă ocolitoare va avea o lungime de 18 km, iar pe traseul acesteia se vor regăsi 9 lucrări de artă (poduri, pasaje), 6 intersecții la nivel de tip giratoriu și două parcări de scurtă durată.
Traseul Variantei Ocolitoare se va desprinde din DN 24 în zona Satu Nou, va ocoli municipiul Vaslui prin partea de sud, urmând să se închidă printr-o intersecție de tip girație cu DN 15D, la ieșirea din Vaslui spre Mărășeni.
Studiul de fezabilitate al proiectului a fost elaborat de compania Eurocerad International, ca proiectant general.
Ofertele vor fi departajate pe criteriul celui mai bun raport calitate-preț, componenta financiară având o pondere de 40% în punctajul total, iar cea tehnică de 60%, astfel: experiența managerului de proiect (10%), experiența șefului echipei de proiectare (10%), experiența inginerului proiectant de poduri (7%), perioada de garanție a lucrărilor (12%), de experiența deținută de inginerul proiectant de drumuri (7%) și de metodologia de implementare a contractului și programul de lucrări (Graficul Gantt), în corelare cu resursele materiale, tehnice și umane utilizate.
Tabloul complet al participanților la licitație
1. Ness Proiect Europe, având ca subcontractanți/ terți companiile Tehnostrade, DP Proiect, Prometer M&G, Thot Technology, Aquacon Proiect, Joneq Design & Consult, Proiect-Construct Regiunea Transilvania și Soragmin;
2. Asocierea Îndemânarea Prodcom (lider) - Coni - CML.ro - Gott Strasse, având ca subcontractanți și/ sau terți companiile RC Geoproiect, CP Med Laboratory, Danavi, Degal Construct 88, Complex Muzeal Bistrița-Năsăud, Electro-Ursa Servcom, Dianova Instal, Condor Păduraru, Elcrirom Concept, 4C Project Consulting și Construct CDP;
3. Asocierea Danlin XXL (lider) - Intertranscom Impex - Viacons Rutier - Evropeiski Patishta, având ca subcontractanți și/ sau terți companiile Pirotehnic OSB, Dragoș Invest, Alcro Trade, Artera Proiect, Damiena, Build Instal Electric, Via Design, Muzeul Județean "Ștefan cel Mare" Vaslui și Terra Silva;
4. Asocierea Construcții Erbașu (lider) - Eky-Sam - Conest SA, având ca terți și/ sau subcontractanți companiile Váhostav a.s., Simpa Consult, Erbașu Total Construct și SSF-RO;
5. Asocierea Bog’Art (lider) - Construcții General Mediterranea - Straco Holding, având ca terți și/ sau subcontractanți companiile Feza Taahhut AȘ, VAMS Ingegneria, Geohidroconsult, Incons, EPC - Consultanță de Mediu, Danavi, Terra Silva, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Socot, Pegasus Engineering și Vertatel International;
6. Asocierea Nomis 2003 (lider) - Electrogrup, având ca terți și/ sau subcontractanți companiile Like Consulting, Protelco, Akkord Industry Construction Investment Corporation, Maqro Construction LLC, Sixense Solutions, Dewatering & Silent Piling, IPG Road Design Consulting, Muzeul Județean "Ștefan cel Mare" Vaslui, Limsilva Forest și Pirotehnic OSB;
7. Asocierea Swietelsky Construct (lider) - Viarom Construct - Swietelsky Magyarorszag Kft, având ca terți și/ sau subcontractanți companiile VAMS Ingegneria, Züblin Romania, Mondev Real Estate, Drumserv, Mercurion, Pegasus Engineering, Swietelsky AG, Vertatel International, Danavi, Muzeul Olteniei Craiova și Steerforth Consult;
8. Asocierea Concelex (lider) - X-Way Infrastructure - Avtomagistrali - "Patstroy VDH" EAD - Dimex-2000 Company, având ca terți și/ sau subcontractanți companiile Pegasus Engineering, VAMS Ingegneria și Incons;
9. Asocierea Frasinul (lider) - Antrepriza de Construcții Drumuri și Autostrăzi - Bitumina GmbH Bulgaria EOOD - Infra Expert AD, având ca terți și/ sau subcontractanți companiile Complex Muzeal Bistrița-Năsăud, Vertatel International, Danavi, Costin și Vlad Birou de Proiectare, Someș-Top-Grup și Studio Corona SRL Civil Engineering;
10. Asocierea Far Foundation (lider) - Eurocogen Dâmbovița - Automagistral-Pivden, având ca terți și/ sau subcontractanți companiile Proiect-Construct Regiunea Transilvania, Roads Design și Muzeul Județean "Ștefan cel Mare" Vaslui.




