Joi, 09 Iulie 2026

Knauf Insulation: Afaceri anuale de 50 milioane euro după deschiderea fabricii din Târnăveni

20_02_knauf-insulationKnauf Insulation România, parte a grupului Knauf, a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri de peste 50 de milioane de euro, în pofida unui context economic dificil, marcat de preţuri ridicate la energie şi de provocările din domeniul construcțiilor.
Fabrica din Târnăveni, inaugurată în 2025, a adus un avantaj operaţional important şi a preluat o parte din cererea regională. Producţia locală a contribuit la îmbunătăţirea disponibilităţii produselor şi la reducerea termenelor de livrare. În cursul anului 2025, producţia de vată minerală de sticlă a susţinut preponderent livrările pentru piaţa din România, precum şi exporturile către Republica Moldova, Bulgaria, Grecia, Ungaria, Ucraina, Serbia şi Muntenegru.
Cererea de materiale a fost preponderant pentru sisteme de izolaţie termică destinate renovărilor şi proiectelor publice, inclusiv pentru acoperişuri înclinate şi poduri, terase, faţade ventilate dar şi aplicaţii tehnice. Totodată, piaţa indică o orientare tot mai clară către soluţii cu performanţe superioare în materie de siguranţă la incendiu, confort acustic şi sustenabilitate.
În acest context, anul 2026 şi anii următori vor fi esenţiali pentru transformarea obiectivelor europene în măsuri naţionale aplicabile. Conform Directivei revizuite privind performanţa energetică a clădirilor (EPBD), statele membre trebuie să transmită până la finalul anului 2026 Planurile Naţionale de Renovare a Clădirilor, cu ţinte clare, etape de implementare şi surse de finanţare. Din perspectiva companiei, România are oportunitatea de a construi un cadru predictibil şi eficient, care să ofere vizibilitate pe termen lung proprietarilor, asociaţiilor de proprietari, autorităţilor publice şi sectorului de execuţie.
Knauf Insulation România consideră că un astfel de plan ar trebui să includă, în mod prioritar, programe multianuale de renovare pentru locuinţe individuale şi blocuri de locuinţe, precum și instrumente de finanţare accesibile şi granturi previzibile pentru segmentul rezidenţial, care reprezintă cea mai mare parte a fondului construit din România, precum şi reguli de acces simple şi mecanisme adaptate gospodăriilor vulnerabile şi asociaţiilor de proprietari. De asemenea, este important ca standardele minime de performanţă energetică pentru clădirile cele mai slab performante să fie introduse gradual, realist şi însoţite de asistenţă tehnică şi control al calităţii în execuţie.
Compania subliniază şi importanţa corelării dintre renovarea energetică şi siguranţa la incendiu, două obiective care trebuie abordate împreună. Soluţiile bine proiectate, realizate cu materiale incombustibile sau cu clasificări adecvate de reacţie la foc, pot contribui la clădiri mai sigure, mai confortabile şi mai eficiente energetic, cu facturi mai mici şi emisii reduse.
Sustenabilitatea rămâne un pilon strategic pentru Knauf Insulation România. Compania oferă produse realizate cu până la 80% conţinut reciclat şi continuă investiţiile pentru reducerea amprentei de carbon, creşterea eficienţei energetice a proceselor de producţie şi dezvoltarea de Declaraţii de Mediu pentru Produse (EPD) transparente. În condiţiile în care o mare parte a clădirilor din România se află încă sub standardele actuale de performanţă, izolarea anvelopei clădirii (fațada și acoperiș cu prioritate), rămâne una dintre cele mai rapide şi rentabile măsuri pentru reducerea consumului de energie şi creşterea confortului interior.
„Ca afacere de familie, investim pe termen lung. Piaţa rămâne una provocatoare, pe fondul costurilor ridicate cu energia, al creşterii costurilor asociate emisiilor de CO2 şi al unei activităţi prudente în zona construcţiilor noi. În acelaşi timp, România are o oportunitate reală de a accelera renovarea fondului construit, prin implementarea coerentă a Directivei EPBD, prin programe nationale predictibile pentru
clădiri unifamiliale şi multifamiliale şi printr-o atenţie constantă acordată aplicării legislaţiei privind siguranţa la incendiu. La Târnăveni ne concentrăm pe eficienţă, pe furnizare locală fiabilă şi pe crearea de locuri de muncă specializate, contribuind la dezvoltarea continuă a bazei locale de furnizori şi la economia naţională prin taxe, formare profesională şi activitate orientată spre export”, a declarat Adrian Garofeanu, General Manager Knauf Insulation România, Moldova şi Bulgaria.
Knauf Insulation România şi-a mărit echipa la aproape 140 de angajaţi până la finalul anului 2025, consolidând funcţiunile de producţie, tehnice şi suport. Pentru perioada următoare, priorităţile companiei includ optimizarea noii capacităţi de producţie, extinderea portofoliului de soluţii cu performanţe ridicate la foc şi acustice, dezvoltarea de produse cu amprentă de carbon redusă, consolidarea serviciilor tehnice pentru proiectanţi şi antreprenori şi menţinerea unei discipline stricte a costurilor.
Knauf Insulation România îşi reafirmă disponibilitatea de a colabora cu autorităţile naţionale şi locale, organizaţiile din industrie şi instituţiile financiare pentru a sprijini renovarea fondului construit din România la scara necesară, în condiţii de siguranţă, eficienţă şi accesibilitate.

Din aceeasi categorie

Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA
Revocă consimțământul cookie