Agenda Constructiilor
Sambata, 20 Aprilie 2024
hilti
Home - Stiri - Arhitectura & Proiectare - OAR: Intrevedere cu ISC, pentru solutionarea unor probleme
OAR: Intrevedere cu ISC, pentru solutionarea unor probleme
Arhitectura & Proiectare Publicat de Cosmin Dincu 19 Oct 2015 19:43
La initiativa Ordinului Arhitectilor din Romania – OAR (filiala Bucuresti), la data de 28 octombrie a.c. va avea loc o intrevedere de lucru intre oficialii OAR si conducerea Inspectoratului de Stat in Constructii - ISC, reprezentata de inspectorul general Nelu Stelea, ca rezultat al unui amplu proces de consultare, initiat de organizatia arhitectilor, cu factori relevanti din domeniul constructiilor. „Acest demers, al consultarii OAR cu unul dintre principalii sai parteneri de dialog – si anume ISC, se realizeaza cu speranta de a identifica probleme comune si, mai ales, de a gasi solutiile aferente acestora. Pana la 22 octombrie 2015, membrii OAR sunt invitati sa transmita eventuale puncte de abordare, cu privire la dificultatile si problemele resimtite in urma interactiunii cu inspectorii ISC, aceste propuneri fiind transformate in teme de discutie ale intrunirii. OAR considera acest demers ca fiind deosebit de util si prioritar, in acelasi timp, un rezultat optim al intalnirii de lucru fiind posibil doar prin dialog si contributie a tuturor operatorilor implicati in procesul de construire din Romania”, se arata intr-un comunicat al OAR Bucuresti. Referindu-se la oportunitatea intrevederii, arh. Cornelia Burcus, secretar executiv al Filialei Teritoriale Bucuresti a Ordinului Arhitectilor din Romania, a subliniat ca „intrunirea de lucru reprezinta un demers optim pentru a prezenta diverse opinii si sugestii referitoare la imbunatatirea comunicarii arhitectilor cu Inspectoratul de Stat in Constructii. Demersul OAR face parte din directiile de comunicare externa, identificate de Grupul de Lucru Comunicare – Imagine”.
Peste 123 activitati de control in proiectare, intreprinse de ISC la inceputul anului in curs
In schimb, in ceea ce priveste informatiile de interes public, mai precis sinteza activitatii desfasurate trimestrial de ISC, dupa ce, in martie a.c. au avut loc modificari la nivelul conducerii institutiei, oficialii ISC au contribuit la elaborarea noii Legi a calitatii in constructii, promulgata in iulie 2015 si au dat publicitatii raportul de activitate aferent primului trimestru a.c., din care rezulta ca au efectuat 13.807 activitati, astfel: 4.482 de actiuni specifice domeniului calitatii in constructii, performantei energetice a cladirilor, urbanismului, amenajarii teritoriului si autorizarii executarii lucrarilor de constructii, 514 demersuri pe segmentul supravegherii pietei materialelor de constructii si 6.490 de activitati asimilate avizarii lucrarilor publice si emiterii de acorduri. De asemenea, potrivit celui mai recent document sintetic al organizatiei, in ianuarie-martie 2015 specialistii ISC au solutionat 1.587 de petitii si solicitari de informatii publice, raportand inclusiv 734 de participari in comisiile de receptie reunite cu prilejul finalizarii unor lucrari. Activitatile de control efectuate se raporteaza la un numar de 39.705 obiective de investitii care sunt inregistrate in evidentele inspectoratelor judetene in constructii, respectiv in evidenta inspectoratului in constructii al municipiului Bucuresti, pe baza comunicarii facute de catre investitori privind data de incepere a executiei lucrarilor de constructii. „In domeniul calitatii in constructii, s-au efectuat, printre altele, 123 de actiuni de control in etapa de proiectare si 3.195 verificari in faza executiei, fiind incasata suma de 48,54 milioane de lei, reprezentand cotele de 0,1%, respectiv 0,7% pentru efectuarea activitatilor controlului statului privind disciplina in urbanism, respectiv pentru controlul de stat privind calitatea in constructii. Pentru solutionarea neconformitatilor constatate ca urmare a actiunilor de control efectuate, s-au dispus 4.703 masuri, in 301 cazuri fiind impusa refacerea lucrarilor si in alte 74 oprirea acestora, in timp ce in sase situatii s-a ordonat interzicerea utilizarii constructiilor. S-au aplicat 355 de sanctiuni contraventionale, cu amenzi in valoare de peste 340.000 de lei”, informeaza oficialii ISC.
In ceea ce priveste activitatea proiectantilor controlati in primul trimestru a.c., ISC precizeaza ca, in intervalul de referinta, au fost efectuate 123 de controale la societatile comerciale cu activitate de proiectare in domeniul constructiilor, constatandu-se 201 de neconformitati majore si grave privind elaborarea de proiecte incomplete, care contin neconcordante intre partea scrisa si cea desenata, fara detalii de executie, cu caiete de sarcini incomplete, nerespectari ale normelor si reglementarilor tehnice in vigoare, motive pentru care au fost aplicate 10 amenzi contraventionale, in cuantum de 4.100 de lei. La cele 3.195 de verificari ale obiectivelor aflate in executie, din care 1.383 controale in faze determinante, au fost constatate 2.878 de neconformitati majore si grave, fiind aplicate 294 sanctiuni contraventionale, in cuantum de 259.260 lei. Specialistii inspectoratului au prezentat, in cadrul raportului, patru exemple ale neconformitatilor majore intalnite pe parcursul executiei lucrarilor de constructii, la investitii de interes public sau la obiective finantate din fonduri private.
De asemenea, lucrarile ce au vizat cresterea performantei energetice a cladirilor s-au aflat in atentia inspectorilor ISC, care au efectuat 227 de controale privind performanta energetica a imobilelor, in scopul aplicarii unitare a cerintelor prevazute de Legea nr. 372/2005 (republicata) la cladiri noi si la cele existente, la care s-au executat lucrari de crestere a performantei energetice, in privinta elaborarii si afisarii certificatelor de performanta energetica, realizarea programelor de inspectie a sistemelor de 10/15 incalzire si a sistemelor de climatizare. Au fost constatate 230 deficiente, pentru care au fost dispuse tot atatea masuri si in doua cazuri au fost aplicate sanctiuni contraventionale.  
***
Incepand cu data de 1 septembrie 2015, a intrat in vigoare Legea nr. 177/2015 pentru modificarea si completarea Legii nr. 10/1995 privind calitatea in constructii, care, printre altele, diminueaza cuantumul cotei de 0,7% (aferente controlului de stat privind calitatea in constructii) la 0,5%, din care 50% se achita la data transmiterii catre ISC a instiintarii referitoare la momentul inceperii lucrarilor autorizate, iar diferenta se vireaza la data semnarii procesului-verbal de receptie, dupa terminarea lucrarilor. Pentru informatii suplimentare, www.oar-bucuresti.ro si www.isc-web.ro
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
RAWLPLUGSISECAMALLBIMABONARE REVISTE
ROCKWOOL 196
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 181 (Martie-Aprilie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
quadratum
ness project
strabag nivel 1
leviatan
Acvatot 2019
CONCEPT STRUCTURE
MAKITA
concelex
EDIT-Structural
theda mar
noark
ERBASU CONSTRUCT
viarom
Ubitech
CDS
rigips
siniat

Parteneri

HABITAT
top 500
AHK 2022
FPSC_2019
top 500
econet
top 500
ef-de-n
ROGBC 2016
AICPS_30

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander