În ultimii ani, tot mai multe companii descoperă că industriile sau sectoarele din care fac parte nu mai sunt clar delimitate. Schimbările în preferințele și comportamentul consumatorilor, accelerate de mega-tendințe precum avansul tehnologic, schimbările climatice sau reașezarea relațiilor geopolitice, pun presiune pe companii să se reinventeze și să caute oportunități în afara sectoarelor lor tradiționale.
Tot mai mult, geopolitica devine un factor de prim rang: în multe economii, politica industrială revine în prim-plan, iar intervenția guvernamentală acționează ca un impuls puternic pentru crearea de „campioni naționali”, prin care statul sprijină activ diversificarea și extinderea firmelor mari în noi domenii considerate strategice (de exemplu, semiconductori, energie verde, apărare sau infrastructuri digitale critice).
În egală măsură, presiunea concurențială, așteptările consumatorilor și avansul tehnologic împing companiile să-și extindă modelele de afaceri dincolo de granițele sectoriale tradiționale, fie prin inovație, fie prin achiziții și parteneriate strategice. Astfel, companiile de retail oferă servicii financiare, jucători din tech intră în sănătate, iar firme din energie se implică în mobilitate.
Acest fenomen nu mai este excepția, ci noua regulă. Conform celui mai recent raport PwC Global CEO Survey, în ultimii cinci ani, 42% dintre liderii de business și-au extins organizațiile în noi sectoare. De asemenea, 44% dintre cei care plănuiesc achiziții în următorii ani se uită deja dincolo de domeniul lor principal.
Ce câștigă companiile care intră în domenii noi
Datele mai arată că liderii care se aventurează dincolo de industria lor observă beneficii concrete. În medie, aceștia raportează marje de profit mai mari și au mai multă încredere în potențialul de creștere al organizațiilor pe care le conduc.
Astfel, aproape jumătate (46%) dintre executivii ale căror companii generează deja jumătate din afaceri din noi sectoare de activitate sunt foarte încrezători în creșterea veniturilor în următoarele 12 luni, comparativ cu doar o treime (35%) dintre cei ale căror companii activează încă în mod exclusiv în industria lor de bază. De asemenea, marja de profit medie raportată de primii este de 14%, față de 9% în cazul celor din urmă, conform datelor extrase din Global CEO Survey.
Concret, ieșirea din zona tradițională le permite companiilor să ajungă la clienți noi, să ofere combinații de produse și servicii care creează mai multă valoare și să-și valorifice atuurile dovedite (date, tehnologie, brand, know-how) în contexte noi.
De asemenea, când vine vorba despre achiziții, analizele PwC arată că tranzacțiile care vizează capacități complementare au mai multe șanse să aducă valoare decât cele care vizează consolidarea poziției pe piață sau extinderea portofoliului de clienți.
Astfel, pentru mulți CEO, întrebarea nu mai este „merită să ies din industria mea?”, ci „îmi permit să nu o fac?”.
Și investitorii mizează pe companiile care ies din zona de confort
Companiile care fac pasul în afara sectoarelor lor tradiționale sunt mai atractive și din perspectiva investitorilor. Conform celui mai recent raport PwC Global Investor Survey, investitorii globali ar aloca 62% din resursele lor către companii care activează în mai multe sectoare și doar 38% către jucători axați pe un singur sector de activitate.
De asemenea, 74% din investitori consideră că organizațiile care sunt active în mai multe sectoare au potențial mai ridicat de creștere, în timp ce 65% se așteaptă ca afacerile care se limitează la un singur sector să fie afectate mai puternic de apariția unor concurenți noi.
Asta în condițiile în care concurența vine din direcții neașteptate. Conform CEO Survey, liderii companiilor de tehnologie sunt cei mai activi în a căuta surse noi de venit în sectoare precum serviciile medicale, serviciile de business pentru companii și servicii financiare. În același timp, sectorul tehnologiei este unul dintre cele mai frecvent indicate de executivii companiilor din alte sectoare pentru extindere.
Totuși, există și numeroase exemple de diversificare care nu includ sectorul tech. De exemplu, tot mai multe companii de asigurări oferă și servicii de sănătate, companii de telecom sau firme de inginerie și construcții se extind în sectorul de producere și furnizare a energiei, iar pe zona de producție, fabricanți de electronice se extind în industrii grele, cum ar fi industria auto.
Tranziția de la industrie la ecosistem
Aceste trenduri obligă companiile să regândească modul în care se raportează la piață și construiesc relații de colaborare sau concurență. Modul corect de a privi sectoarele economice devine acela de a le regrupa în mega-categorii sau ecosisteme definite de nevoile și experiențele consumatorilor, și mai puțin de modul de producție sau de livrare. În acest context, raportul PwC Value in Motion oferă o nouă lentilă de analiză, ajutând organizațiile să înțeleagă cum se deplasează valoarea între aceste mega-categorii și unde apar noile oportunități de creștere.
Un ecosistem este un grup de jucători, uneori din industrii foarte diferite, care colaborează (și concurează) pentru a răspunde unui set de nevoi ale clientului – de exemplu „mobilitate”, „sănătate și wellbeing”, „prosperitate financiară”. La nivel de ecosistem, lanțurile de valoare simple, liniare, sunt înlocuite de rețele interconectate de parteneri.
Pentru a identifica ecosistemul în care să se extindă și rolul pe care îl pot juca în acest ecosistem, liderii trebuie să răspundă la o întrebare directă: ce știm să facem foarte bine și am putea valorifica în alte industrii? Acest atu poate fi o bază mare de clienți și canale de distribuție puternice, platformă tehnologică solidă, capabilități de analiză de date, un brand credibil și de încredere, sau infrastructură logistică sau operațională eficientă.
Următorul pas este identificarea contextului unde aceste capabilități ar putea aduce valoare în afara sectorului actual. De exemplu, un retailer cu o rețea națională poate deveni furnizor de servicii logistice și pentru alți jucători, o companie de utilități poate folosi relația recurentă cu clienții pentru a oferi și servicii de mobilitate electrică, iar o bancă poate deveni platformă pentru diverse servicii care să îmbunătățească viața clienților, nu doar financiare.
Intrarea în noi sectoare cere o altă flexibilitate decât cea necesară pentru optimizarea business-ului de bază. Pentru a se putea extinde în afara sectorului, organizațiile trebuie să dispună de procese modulare, care pot fi adaptate pentru noi linii de business, echipe dedicate pentru explorarea de noi oportunități (venture units, incubatoare interne) și un cadru de guvernanță care permite testarea la scară mică.
În ecosisteme, datele devin un element central. Nu doar pentru utilizare internă, ci și pentru colaborare cu parteneri. Astfel, sunt necesare arhitecturi tehnice deschise (API-uri, microservicii), sisteme care pot fi integrate ușor cu cele ale partenerilor și reguli clare de securitate, confidențialitate și guvernanță a datelor. O companie care nu își poate „conecta” sistemele cu cele ale altora va rămâne la marginea ecosistemelor, chiar dacă are un brand puternic sau produse bune.
Într-o lume a convergenței, nici analiza competitivă clasică – axată doar pe rivalii direcți – nu mai este suficientă. Organizațiile au nevoie de un sistem de monitorizare care să urmărească și mișcările din alte sectoare, parteneriatele neobișnuite, achizițiile cross-industry și startup-urile cu modele de business diferite.
Convergența industriilor nu mai este un subiect teoretic, ci o realitate de zi cu zi. Diferența între companiile care vor avea succes și cele care vor rămâne în urmă nu va fi dată de capacitatea de a vedea schimbarea, ci de viteza și curajul cu care vor trece granița către noi ecosisteme. Pentru lideri, miza nu mai este dacă vor intra sau nu în alte sectoare, ci cum vor face acest lucru astfel încât să își folosească atuurile, să atragă investitori și să își asigure creșterea pe termen lung.
*** Autor: Silvian Milea - Partner, Tax Reporting & Strategy | Chief Operating Officer at PwC.
