Luni, 20 Aprilie 2026

Investițiile în birouri domină piața imobiliară din România în T1 2026: 89% din volumul tranzacțiilor

04_12_fortim_nicolae_ciobanu_1Piața investițiilor imobiliare din România a înregistrat un volum total de aproximativ 152 milioane de euro în primul trimestru din 2026, într-un context caracterizat de prudență din partea investitorilor și de o activitate selectivă, conform unui bilanț realizat de către Fortim Trusted Advisors, membră în alianța BNP Paribas Real Estate. Sectorul de birouri a dominat clar piața, concentrând 89% din volumul total tranzacționat.
Pe locul doi ca pondere, la mare distanță se situează sectorul de retail, cu 8% din total, urmat de segmentul de hoteluri (2%) și industrial, cu doar 1%.
Volumul investițiilor din primele trei luni din 2026 este cu aproximativ 7% peste media trimestrială a anului 2025, însă rămâne cu 2,5% sub nivelul înregistrat în primul trimestru al anului trecut.
„Activitatea din primul trimestru reflectă o piață în care tranzacțiile se închid în principal atunci când există o aliniere clară între așteptările de preț ale vânzătorilor și strategia investitorilor. Interesul pentru activele de birouri rămâne solid, însă este direcționat în special către proprietăți performante sau către oportunități în care ajustările de preț permit intrarea la niveluri sustenabile în actualul context de piață și creează premise pentru repoziționare și creștere de valoare”, a declarat Nicolae Ciobanu, „Managing Partner - Head of Advisory la Fortim Trusted Advisors, membră în alianța BNP Paribas Real Estate.

20_04_fortim-investitii-imobiliare-2026_2

Top tranzacții în țară
Segmentul clădirilor de birouri a generat cea mai mare parte a volumului investițional, prin patru tranzacții care au cumulat aproximativ 135 milioane de euro. Interesul investitorilor s-a concentrat atât pe proprietăți complet închiriate, cu performanțe operaționale solide, cât și pe oportunități cu potențial de repoziționare.

Topul Tranzacțiilor din Q1 2026

20_04_fortim-investitii-imobiliare-2026_3

Aceste tranzacții evidențiază interesul pentru active situate atât în București, cât și pentru marile centre regionale, precum Cluj-Napoca, în ciuda contextului mai rezervat al pieței.

Retailul rămâne al doilea cel mai activ segment
Segmentul de retail, în special parcurile de retail, continuă să fie a doua cea mai activă clasă de active, susținut de interesul investitorilor locali și internaționali. Activitatea din acest sector rămâne stabilă, chiar dacă volumele sunt semnificativ sub cele înregistrate în perioadele de vârf ale pieței.

Contextul pieței și perspective
Datele din ultimii ani arată o volatilitate ridicată a volumelor investiționale, cu un vârf în 2022, urmat de o scădere semnificativă în 2023 și o revenire parțială în 2024–2025. În acest context, începutul anului 2026 nu indică încă o revenire susținută, iar evoluția pe termen scurt rămâne dependentă de stabilizarea condițiilor macroeconomice.
„Observăm, din tranzacțiile de anul trecut și începutul anului 2026, în special în clasa de active office, intrarea unor investitori noi și consolidarea prezenței investitorilor recent intrați în România. Acest lucru reconfirmă potențialul pieței din România, dar marchează și o perioadă de oportunități pentru cei pregătiți, care mizează pe o revenire și pe convergența pieței din România către nivelurile de randamente și lichiditate specifice vecinilor din CEE. Cât de rapid vom începe să observăm această schimbare depinde, în mare măsură, de stabilitatea politico-economică locală și de modul în care ne vom adapta la schimbările rapide din economia globală”, estimează Ștefan Oană, – Head of Capital Markets la Fortim Trusted Advisors, membră în Alianța BNP Paribas Real Estate.

Din aceeasi categorie

Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA
Revocă consimțământul cookie