Extinderea la nivel regional și consolidarea expertizei în infrastructuri publice complexe reprezintă principalele direcții de dezvoltare asumate de Tesseract Architecture pentru următorii ani. Biroul fondat de Raluca Șoaita își propune să-și consolideze poziția de lider în arhitectura medicală din România și să transfere această experiență către piețe din Europa Centrală și de Est, inclusiv în Republica Moldova și Ucraina, unde nevoia de reconstrucție și modernizare a infrastructurii publice va deveni tot mai accentuată. În paralel, compania urmărește diversificarea portofoliului către alte tipuri de infrastructuri critice, de la proiecte logistice și industriale până la aeroporturi și noduri publice complexe. Într-un context în care investițiile în infrastructura socială devin tot mai sofisticate, Tesseract Architecture mizează pe integrarea tehnologiei, coordonarea interdisciplinară și optimizarea funcțională încă din fazele incipiente ale proiectelor. În interviul următor, Raluca Șoaita - fondatoarea Tesseract Architecture, vorbește despre proiectele aflate în dezvoltare, transformările pieței de proiectare publică și rolul strategic pe care arhitectura îl poate avea în modernizarea infrastructurii și în creșterea calității vieții comunităților.
- Ce proiecte de construcții speciale și clădiri publice aveți în lucru și ce elemente arhitecturale sau funcționale le definesc?
- Portofoliul nostru este în continuare concentrat în zona de proiecte medicale, unde lucrăm la spitale noi, extinderi și modernizări ale unor unități existente. Avem în lucru proiecte aflate în diferite stadii de implementare, printre care Campusul Marie Curie, aflat în faza de proiect tehnic, Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș și Spitalul Municipal din Tecuci, aflate în execuție, precum și un proiect tehnic pentru o intervenție asupra unui monument de categoria B din Cristuru Secuiesc, destinat îngrijirii paliative, cu ambulatoriu integrat. În paralel, dezvoltăm mai multe clinici private, aflate în etape avansate, între autorizare și elaborarea proiectului tehnic. În paralel, proiectăm și alte tipuri de infrastructuri complexe - industriale sau logistice - și ne interesează, pe termen mediu, extinderea către tipologii precum aeroporturi sau alte noduri critice de infrastructură publică.
- Cum a evoluat activitatea companiei în 2025 și în primele luni din 2026 și ce estimări aveți pentru anul în curs și în perspectiva perioadei 2027-2030?
- 2025 a fost un an de consolidare și, în același timp, de extindere a rolului nostru. Nu mai suntem doar într-o poziție de proiectare, ci din ce în ce mai mult într-o zonă de consultanță și contribuție la definirea temelor și a strategiilor publice. Această schimbare vine și din tipologia proiectelor în care suntem implicați. De exemplu, în proiecte precum Campusul Marie Curie, rolul nostru nu se limitează la configurarea spațiului, ci include modelarea fluxurilor, definirea funcționării și optimizarea pe termen lung - elemente care influențează direct performanța infrastructurii. În paralel, avem în lucru un portofoliu extins de proiecte aflate în diferite stadii - de la studii de fezabilitate până la șantiere în curs -, ceea ce ne oferă o perspectivă completă asupra ciclului de viață al acestor investiții. Experiența acumulată în proiecte aflate deja în execuție sau puse în funcțiune ne ajută să rafinăm constant metodologia de lucru. Observăm și în România o schimbare graduală de paradigmă în modul în care este înțeleasă arhitectura de infrastructură publică. Beneficiarii încep să privească proiectarea nu ca pe o etapă administrativă izolată, ci ca pe un instrument de structurare strategică a investiției, cu impact direct asupra performanței operaționale, sustenabilității și capacității de adaptare în timp. În special în domenii precum sănătatea, calitatea deciziilor luate în fazele incipiente influențează fundamental eficiența întregului sistem pe termen lung. În perspectiva 2027-2030, estimăm o accelerare a investițiilor în infrastructură socială și o creștere a nivelului de complexitate al proiectelor, atât din punct de vedere funcțional, cât și al cerințelor de integrare tehnologică și sustenabilitate. În acest context, rolul arhitectului va deveni tot mai mult unul de coordonare strategică și de integrare interdisciplinară, în care capacitatea de a corela performanța spațială, eficiența operațională și reziliența investiției va fi esențială. Pentru că arhitectura ar trebui să fie deopotrivă o formă de artă și un spațiu practic, gândit pentru oameni și pentru viața comunităților - iar pentru a proiecta bine trebuie să înțelegem cum trăiesc oamenii, cum funcționează orașele și ce înseamnă o societate sănătoasă.
- Care sunt obiectivele Tesseract Architecture pentru perioada următoare în ceea ce privește dezvoltarea portofoliului de proiecte publice și consolidarea expertizei în acest segment?
- Ne dorim să ne consolidăm poziția de lider în arhitectura medicală în România și să extindem această expertiză la nivel regional, în special în Europa Centrală și de Est - inclusiv în contexte precum Republica Moldova sau Ucraina, unde discuția despre reconstrucție va deveni inevitabil una majoră. În paralel, ne interesează consolidarea expertizei noastre în zona infrastructurilor publice complexe, dincolo de sectorul medical. Există o continuitate firească între aceste tipologii de proiecte, deoarece ele presupun aceleași mecanisme de coordonare interdisciplinară, aceeași nevoie de integrare tehnologică și aceeași responsabilitate față de performanța pe termen lung a investiției publice. În acest tip de proiecte, arhitectura nu mai poate fi separată de logica operațională și de capacitatea sistemului de a evolua în timp. În egală măsură, considerăm esențială implicarea mai activă în zona de definire a standardelor și a instrumentelor de politică publică. Experiența acumulată în proiecte de mare complexitate poate contribui la construirea unor metodologii mai coerente de planificare, prioritizare și evaluare a investițiilor publice. Credem că următorii ani vor necesita nu doar proiecte individuale mai bune, ci și o capacitate instituțională mai matură de a înțelege infrastructura ca parte integrată a dezvoltării sociale și economice. Nu în ultimul rând, ne dorim să contribuim activ la modul în care arhitectura este percepută în societate. Considerăm că rolul arhitectului depășește livrarea unui proiect: înseamnă să fii parte din conversația publică despre felul în care construim, despre ce așteptăm de la spațiile pe care le folosim zilnic și despre responsabilitatea pe care o avem față de comunitățile în care trăim. Ne interesează tot mai mult proiectele care au un impact real asupra acestor comunități - proiecte care nu doar răspund unei nevoi funcționale, ci modelează relații, obiceiuri și calitatea vieții pe termen lung. Credem în arhitectura care servește oamenii - și acesta rămâne reperul nostru.
- Cum apreciați evoluția cererii pentru servicii de proiectare în segmentul clădirilor publice și ce tipuri de investiții considerați că vor domina piața în următorii ani?
- Cererea pentru servicii de proiectare în zona clădirilor publice se află într-un proces clar de creștere, în special în sectorul infrastructurii de sănătate, însă schimbarea relevantă nu este doar una cantitativă, ci mai ales de natură strategică. Observăm o maturizare graduală a modului în care sunt formulate investițiile publice: accentul începe să se deplaseze de la obiectul construit în sine către performanța infrastructurii pe întregul său ciclu de viață - eficiență operațională, flexibilitate, sustenabilitate și capacitate de adaptare la schimbările tehnologice și demografice. În același timp, România se află încă într-o etapă de recuperare semnificativă în ceea ce privește infrastructura publică. Din această perspectivă, provocarea următorilor ani nu va fi doar implementarea unor proiecte individuale, ci menținerea unei capacități constante de investiție și dezvoltarea unui cadru predictibil, care să permită continuitate, coerență și prioritizare strategică. În special în domenii precum sănătatea, infrastructura trebuie înțeleasă ca parte a unei reforme sistemice mai ample, nu ca o succesiune de intervenții punctuale. Estimăm că investițiile vor continua să fie concentrate în infrastructura medicală și în alte categorii de infrastructură socială critică, însă nivelul de complexitate al acestor proiecte va crește semnificativ. În acest context, instrumentele digitale de coordonare și modelare - inclusiv metodologiile BIM - devin esențiale nu doar pentru eficientizarea procesului de proiectare, ci și pentru controlul costurilor, reducerea riscurilor și optimizarea operării pe termen lung. Rolul proiectării va fi din ce în ce mai mult legat de capacitatea de a integra toate aceste dimensiuni într-o viziune coerentă asupra investiției publice.
- Cum evaluați calitatea proiectelor publice dezvoltate în România în ultimii ani și în ce măsură concursurile de arhitectură contribuie la creșterea nivelului arhitectural al acestor investiții?
- Calitatea proiectelor publice dezvoltate în România în ultimii ani este inegală, însă cred că asistăm la o perioadă de tranziție și de recalibrare a așteptărilor față de infrastructura publică. Există deja exemple relevante de investiții abordate într-o manieră matură și integrată, dar există încă și multe situații în care proiectarea este tratată predominant ca un exercițiu de conformare tehnică, nu ca parte a unei strategii mai ample de dezvoltare și operare pe termen lung. Această diferență de abordare devine vizibilă mai ales în etapa de utilizare a clădirilor. În infrastructurile complexe, performanța reală a unui proiect nu este dată doar de imaginea finală sau de respectarea unor indicatori inițiali, ci de capacitatea spațiului de a funcționa eficient, de a susține procese operaționale coerente și de a se adapta în timp. Atunci când fazele incipiente - definirea temei, prioritizarea nevoilor, coordonarea interdisciplinară - nu sunt tratate strategic, aceste vulnerabilități apar inevitabil în exploatare, prin costuri ridicate, rigiditate funcțională sau dificultăți de adaptare. În ceea ce privește concursurile de arhitectură, ele reprezintă un instrument important pentru creșterea calității și pentru stimularea unei culturi a competiției profesionale, însă impactul lor depinde de cadrul în care sunt integrate. Calitatea arhitecturii publice nu poate fi rezultatul unor momente izolate, ci al unui proces coerent, care începe cu formularea corectă a obiectivelor investiției și continuă prin evaluare, implementare și operare. În absența acestei continuități instituționale și metodologice, chiar și proiectele foarte bune riscă să rămână excepții, nu repere care generează transformare sistemică.
- Care sunt principalele provocări întâmpinate în proiectarea clădirilor publice în România, fie că vorbim despre procedurile de achiziție, reglementări tehnice sau colaborarea cu beneficiarii publici?
- Provocările majore în proiectarea clădirilor publice din România rămân, în esență, de natură sistemică și procedurală. Procesele de achiziție publică sunt încă, în multe situații, construite într-o logică rigidă, care privilegiază conformarea în detrimentul integrării și al inovației, limitând capacitatea proiectelor de a fi abordate într-o manieră cu adevărat multidisciplinară și orientată spre performanță. În același timp, cadrul normativ, deși în evoluție, necesită o actualizare mai accelerată și mai coerentă cu realitatea practică a proiectelor complexe, în special în domenii precum sănătatea, unde schimbările tehnologice și operaționale sunt rapide și continue. Lipsa unei alinieri constante între reglementare și practică generează inevitabil decalaje care se reflectă ulterior în eficiența investițiilor publice. O altă provocare structurală ține de fragmentarea procesului de proiectare și de insuficiența integrării între discipline. Proiectele publice funcționează ca sisteme complexe, iar în absența unei coordonări reale între arhitectură, inginerie și componentele de echipare, apar discontinuități care se traduc în costuri operaționale ridicate și în rigiditate funcțională pe termen lung.
În acest context, abordarea noastră se concentrează tot mai mult pe consolidarea unei metodologii integrate de lucru, în care definirea temei, modelarea fluxurilor și coordonarea interdisciplinară sunt tratate unitar încă din fazele incipiente ale proiectului. Instrumentele digitale și procesele de coordonare avansată devin astfel esențiale nu doar pentru eficiența proiectării, ci pentru controlul întregului ciclu de viață al investiției. În paralel, considerăm că una dintre direcțiile importante de evoluție pentru sector este creșterea nivelului de înțelegere publică a acestor mecanisme. Provocările sunt adesea discutate punctual, însă ele au o natură sistemică și necesită o abordare mai coerentă la nivel de politici, metodologii și practici profesionale, astfel încât soluțiile validate în proiecte individuale să poată fi scalate și transformate în standarde de lucru. Nu poate fi ignorată nici presiunea constantă exercitată de tarifele de proiectare insuficiente și de termenele nerealist de scurte, care continuă să afecteze profund calitatea proiectelor publice. O proiectare temeinică, mai ales în cazul infrastructurilor complexe, presupune timp pentru analiză, pentru testarea soluțiilor și pentru coordonarea reală între specialități - etape care nu pot fi comprimate fără consecințe directe asupra performanței investiției. Tarifele actuale, raportate la nivelul de responsabilitate și la complexitatea efortului profesional, descurajează implicarea echipelor cu experiență și limitează capacitatea birourilor de a investi în resurse, tehnologie și cercetare aplicată. Pe termen lung, această presiune se reflectă în erori costisitoare, în soluții incomplete și în pierderi semnificative de valoare publică - costuri care, paradoxal, depășesc cu mult eventualele economii obținute în faza de proiectare.
- Cum vedeți evoluția investițiilor publice în infrastructura socială în perioada 2026-2027 și ce oportunități considerați că vor apărea pentru birourile de arhitectură?
- Investițiile în infrastructura socială vor continua să reprezinte un domeniu prioritar în perioada 2026-2027, cu un accent deosebit pe sectorul sănătății, unde nevoia de modernizare, extindere și aliniere la standarde operaționale actuale rămâne semnificativă. Dincolo de volum, însă, ceea ce devine tot mai relevant este schimbarea de paradigmă în modul în care sunt fundamentate aceste investiții. Se conturează o presiune crescândă asupra eficienței și a responsabilității decizionale, atât în ceea ce privește investiția inițială, cât și costurile de operare și întreținere pe termen lung. În acest context, proiectele nu mai pot fi abordate exclusiv ca exerciții de livrare a unei soluții de spațiu, ci ca procese complexe de optimizare a unor sisteme funcționale care trebuie să rămână relevante și sustenabile în timp. Pentru birourile de arhitectură, această evoluție deschide o zonă importantă de oportunitate, dar și de responsabilizare profesională. Rolul arhitectului se extinde treptat dincolo de etapa de proiectare propriu-zisă, către o implicare mai timpurie și mai strategică în definirea strategiilor de dezvoltare, a temelor de investiție, a structurării programelor funcționale și a integrării logicilor operaționale și tehnologice încă din fazele incipiente. În mod natural, acest lucru repoziționează arhitectura ca un instrument de mediere între politici publice, nevoi reale și performanța infrastructurii, cu impact direct asupra modului în care funcționează comunitățile pe termen lung.
