Agenda Constructiilor
Vineri, 19 Aprilie 2024
hilti
Home - Stiri - Afaceri, Juridic, Finante & Impozite - ZVD Attorneys: Problema ajustarii pretului in contractele de constructii se acutizeaza
ZVD Attorneys: Problema ajustarii pretului in contractele de constructii se acutizeaza
Afaceri, Juridic, Finante & Impozite Publicat de Elena Icleanu 23 Iun 2021 06:54
In acest an - escaladarea preturilor materialelor loveste piata constructiilor pe fondul dezechilibrului cauzat deja prin neajustarea preturilor in urma modificarii costului cu manopera pe calea OUG nr. 114/2018.
 
Zorin Vasile Dascalescu si Asociatii este o societate de avocatura de business ce reuneste o echipa de 10 avocati cu o expertiza si cu CV-uri impresionante in aria constructiilor si achizitiilor publice pe de o parte, si in ariile IP, GDPR si M&A pe de alta parte.
Dragos Zorin, Managing Partner in cadrul ZVD Attorneys (foto), este de peste 15 ani avocat litigat, specializat in constructii si achizitii publice, fiind anterior coordonator al echipelor de avocati specializati in aceeasi arie de practica in alte doua societati de avocatura. Printre proiectele notabile de infrastructura in care acesta a asistat sau reprezentat constructori se numara: reabilitarea liniei CF pe sectorul Curtici - Arad - Nadlac, extinderea si reabilitarea plajelor de pe litoralul Marii Negre, dezvoltarea centralei termoelectrice Iernut, constructia centurii ocolitoare Craiova si amenajarea hidroenergetica a raului Jiu.
 
- Care au fost principalele noutati legislative care au afectat companiile de constructii in 2020-2021?
- Parte din noutatile legislative relevante adoptate in 2020 au gravitat in jurul pandemiei de Covid-19, cu scopul de a diminua efectele negative ale pandemiei. De exemplu, amanarea ratelor potrivit OUG nr. 37/2020 privind acordarea unor facilitati pentru credite si a Ordinului Ministerului Economiei nr. 791/2020 (ambele aproape laudabil de practice) s-a dovedit o masura utila si eficienta. In practica noastra interna avem exemplul comparativ a doua societati mari de constructii din care numai una a decis sa foloseasca instrumentele legale specifice din perioada de pandemie, iar efectele acestor decizii abia acum incep sa se vada.
Pe de alta parte, in zona constructiilor din sectorul public, in care noi activam cu precadere, o problema majora, comuna proiectelor derulate pe parcursul anului 2020 a continuat sa fie ajustarea pretului, a carei necesitate a fost generata de efectele OUG nr. 114/2018. Iar aceasta problema este departe de a se fi terminat, dimpotriva, va continua si se va intensifica in acest an.
Pe baza experientei acumulate pe parcursul unei serii de arbitraje privind ajustarea si al activitatii de asistenta juridica in contracte FIDIC, am asistat ARACO in toate demersurile intreprinse in procesul consultativ initiat odata cu adoptarea Instructiunii ANAP nr. 2/2018 si continuat pana in prezent. Anume in stabilirea strategiei de anulare a Instructiunii ANAP nr. 1/2019, in procesul privind dezbaterea si redactarea Instructiunii ANAP nr. 1/2021, iar apoi in formularea plangerii prealabile pe care ARACO a initiat-o impotriva unora dintre dispozitiile acestei din urma instructiuni.
Tot acest proces legislativ presarat cu balbe, caracterizat de transferul majoritatii riscurilor si al compromisurilor catre constructori (a caror voce, la final, a devenit tot mai putin ascultata) a avut si va avea efecte foarte grave. Exista deja contracte - cu valori medii si mari, de peste 15 milioane de euro - reziliate ca urmare a neactualizarii pretului. Nu este exclus ca in perioada urmatoare sa vedem constructori din top 20 intrati in insolventa din aceasta cauza. 
Poate exista, insa, si o parte buna a acestui istoric recent. Este posibil ca persoanele mandatate sa legifereze si sa guverneze in numele nostru sa fi invatat din greselile anterioare si sa reactioneze prompt, clar si eficient fata de criza deja provocata in domeniul constructiilor de cresterea accelerata a pretului majoritatii materialelor de constructii. 
 
- Cum caracterizati piata de fuziuni si achizitii in 2020/2021? Care au fost principalele mutari pe piata constructiilor?
- Piata de fuziuni si achizitii a devenit efervescenta la final de 2020 si pare ca se va mentine aceasta traiectorie cel putin pana la finalul acestui an. In sfera constructorilor nu cunosc mutari relevante si nu ma astept la astfel de mutari, cu exceptia retragerii de pe piata nationala a unei multinationale. 
In zona de constructii activitatea noastra se concentreaza preponderent pe:
● asistenta juridica, litigii si arbitraje privind atribuirea si implementarea proiectelor de constructii in sectorul public; iar aici detinem in portofoliu intreaga activitate juridica a unor constructori ce activeaza in domeniul energetic, apa si canal, reabilitare energetica a cladirilor, sisteme complexe de securitate a incintelor speciale (aeroporturi, penitenciare etc.);
● reprezentarea unuia dintre cei mai mari retaileri din Romania in contractele si litigiile aferente dezvoltarii locatiilor noi.
Strict pe piata fuziunilor si achizitiilor, in prezent suntem implicati in faze avansate intr-un proiect de health and care, unul de transport naval si unul IT (toate de dimensiuni medii). Totodata, suntem in faza incipienta cu demararea unor procese de achizitii in zona de ferme, terenuri agricole si hoteluri. 
 
- Care sunt cele mai multe cauze ale litigiilor din constructii?
- In primul rand, contestatiile din procedurile de atribuire. Apoi, anul trecut, multe litigii/ arbitraje in care am intrat noi au privit ajustarea pretului. La fel, multe au implicat rezilierea contractelor. Altfel, majoritatea disputelor in constructii - in special in proiectele mari de infrastructura - privesc nerespectarea graficelor de executie si implicatiile financiare (costuri cerute de constructori sau penalitati imputate de beneficiari), precum si plata lucrarilor suplimentare. 
 
- Cum vedeti anul 2021 din punct de vedere legislativ si fiscal pentru sectorul de constructii?
- Viitorul pe termen scurt si mediu al sectorului de constructii va depinde semnificativ de reactia autoritatilor statului la doua evenimente in desfasurare:
● crearea de urgenta a mecanismelor necesare pentru ajustarea pretului contractelor ca urmare a escaladarii masive a pretului la materiale. Iar aici observam ca toate asociatiile nationale patronale au reactionat deja nu numai in presa, dar si prin sesizarea institutiilor statului atat cu efectele create de aceasta situatie, cat si cu propuneri concrete de solutionare a problemei. La fel a procedat si FIEC prin demersurile in fata Comisiei Europene.
● implementarea proiectelor necesare pentru atragerea fondurilor din PNRR, care aloca fonduri consistente sectorului de constructii: aproximativ doua miliarde euro managementului apei, 1,1 miliarde euro managementului deseurilor, 7,6 miliarde euro infrastructurii de transport (rutier, feroviar, metrou), 2,2 miliarde euro reabilitarii cladirilor publice si a blocurilor etc. ?
 
- Cum evolueaza activitatea companiei dvs.? Ce rezultate ati avut in 2020 si ce estimari aveti pentru 2021?
- La sfarsitul anului 2020 am luat decizia de a extinde sfera serviciilor pe care le oferim clientilor nostri, din dorinta de a le asigura servicii integrate. Asa s-a ajuns la fuziunea echipei de drept al constructiilor si achizitiilor publice cu echipa de consultanta imobiliara si M&A, precum si cooptarea unor oameni noi in cadrul companiei nou-formate. Activam asadar intr-o formula modificata.
In 2021, ne dorim - si pana acum am reusit - sa mentinem traiectoria ascendenta pe care, in mod fericit, ne-am setat. Acest lucru inseamna atat o continuare a cresterii numarului de proiecte pe care le vom desfasura, cat si cooptarea de noi oameni in echipa. In acest moment, echipa care gestioneaza proiectele de constructii este compusa din 5 oameni, la care se adauga 2 oameni specializatii in zona de imobiliare si fuziuni si achizitii. Tocmai am incheiat procesul de cooptare a unui nou avocat asociat in practica de real estate si suntem pe punctul de a stabili o colaborare permanenta cu o echipa restransa din Sibiu care se potriveste cu profilul nostru. Pe partea de proiecte noi, in prima jumatate a anului am demarat o serie de litigii si arbitraje in zona constructiilor. In plus, ne aflam in faza incipienta cu o serie de proiecte de achizitii publice.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
RAWLPLUGABONARE REVISTEALLBIMSISECAM
ROCKWOOL 196
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 181 (Martie-Aprilie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
quadratum
theda mar
EDIT-Structural
leviatan
concelex
noark
CDS
ERBASU CONSTRUCT
rigips
siniat
CONCEPT STRUCTURE
MAKITA
Ubitech
viarom
strabag nivel 1
ness project
Acvatot 2019

Parteneri

top 500
AHK 2022
HABITAT
FPSC_2019
top 500
econet
top 500
ef-de-n
ROGBC 2016
AICPS_30

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander