TRATAMENT echitabil pentru toate companiile implicate in proiecte de infrastructura |
Infrastructura Publicat de Elena Icleanu 21 Aug 2025 14:19 |
![]() Un alt punct important al discutiilor a vizat dezvoltarea cooperarii trilaterale Romania - Bulgaria - Turcia in domeniul infrastructurii rutiere si feroviare, pentru imbunatatirea conectivitatii regionale si sustinerea dezvoltarii economice a tuturor celor implicati. Prim-ministrul Ilie Bolojan a subliniat pozitionarea strategica a Romaniei si disponibilitatea tarii noastre de a fi un partener de incredere in eforturile de reconstructie din Ucraina. Totodata, partea romana a transmis ca va actiona clar si corect pentru ca viitoarea reuniune a Consiliului de Cooperare Strategica la Nivel Inalt Romania - Turcia sa aduca rezultate concrete si benefice pentru ambele tari.
"Am discutat despre proiecte comune si despre o viziune de viitor, pentru a valorifica cat mai bine pozitia strategica de care dispun Turcia si Romania, pentru a face retelele noastre de transport mai eficiente si pentru a intensifica interactiunea reciproca. Pasii care vor fi facuti pentru conectarea Autostrazii Marii Negre la Coridorul Central nu vor consolida doar coridoarele noastre de transport, ci vor intari si mai mult solidaritatea dintre cele doua tari in numeroase domenii, de la comert la logistica si de la turism la legaturile culturale", a transmis ministrul Abdulkadir Uraloğlu.
![]() Ilie Bolojan a subliniat ca parteneriatul economic este unul dintre cei mai solizi piloni ai cooperarii dintre cele doua tari, iar Turcia este cel mai important partener comercial din afara UE. Schimburile comerciale in 2024 au depasit 10 mld de euro, Turcia fiind prima destinatie pentru exporturile romanesti in afara UE.
La intrevedere au mai participat, din partea romana, ministrul Transporturilor si Infrastructurii, Ciprian Serban, si seful Cancelariei Prim-ministrului, Mihai Jurca, iar din partea Republicii Turcia, ambasadorul la Bucuresti, Özgür Kivanç Altan, si directorul general pentru Uniunea Europeana si Relatii Internationale din cadrul Ministerului Transporturilor si Infrastructurii.
"Am prezentat omologului turc oportunitatile si strategia de dezvoltare in domeniul transporturilor, pe toate cele 4 domenii: naval, aerian, rutier si feroviar. In acelasi timp, am reiterat importanta majora a colaborarii dintre cele doua tari la nivel economic, comercial si strategic. Am pus accent pe obiective de interes comun: identificarea unor rute comerciale alternative de transport feroviar intre Europa si Asia, care sa implice Romania si Turcia; componenta de transport maritim pe ruta Constanta - Karasu, care ofera o alternativa sigura si competitiva, inclusiv pentru transportul rutier de marfuri intre Turcia si Europa Centrala si de Est; valorificarea calitatii Romaniei de stat membru Schengen de la 1 ianuarie 2025 si cresterea numarului de zboruri intre Bucuresti si Istanbul pentru companiile aeriene desemnate de fiecare parte", a transmis Ciprian Serban, ministrul Transporturilor si Infrastructurii.
![]() Vizita pe santierul Magistralei de metrou M6
Dupa discutii, Abdulkadir Uraloğlu, a vizitat santierul Magistralei M6 a metroului din Bucuresti, unde constructori sunt asocieri de companii din Turcia.
"Astfel de proiecte, realizate in inima Europei de catre firmele noastre contractoare din Turcia, nu sunt doar o dovada a capacitatii noastre ingineresti, ci si o reflectie a viziunii noastre. Santierul metroului din Bucuresti reprezinta o lucrare emblematica in inima orasului modern, scotand la iveala, in cea mai concreta forma, atat prezenta puternica a Turciei in Europa, cat si contributia sa la un viitor comun. Acest proiect, un indicator important al activitatii mediului de afaceri turcesc in strainatate, aduce contributii valoroase la infrastructura de transport a regiunii. Lucrarile asumate de oamenii nostri de afaceri turci la nivel international contribuie, de asemenea, la consolidarea cooperarii dintre Turcia si Romania", a transmis Abdulkadir Uraloğlu in urma vizitei pe santier.
Recent, pe santierul Sectiunii Sud a M6, scutul de forare "Sfanta Maria" a finalizat primul segment de tunel intre viitoarele statii de metrou Tokyo si Aeroport Baneasa. Antreprenor general pe aceasta sectiune este asocierea Alsim Alarko - Makyol. Utilajele TBM "Sfanta Maria" si "Sfanta Ana" vor excava tunelurile subterane cu lungime de 6,6 km, pe care se vor construi cele sase statii si sase interstatii ale aliniamentului Magistralei 6, Sectiunea Sud, 1 Mai - Tokyo.
![]() Se lucreaza sustinut si pe Sectiunea Nord, tronsonul Tokyo - Aeroport Otopeni, la viitoarele statii de metrou Ion I.C. Bratianu si Aeroport Otopeni. Antreprenor general al lucrarilor pe Sectiunea Nord este asocierea Gülermak Ağir Sanayi Insaat ve Taahhüt AS - Somet SA, iar proiectanti sunt 3TI Progetti si TPF Ingenieria.
Sectiunea Nord (Lotul 1.2) reprezinta segmentul cuprins intre statiile Tokyo si Aeroportul Otopeni, are un traseu de 7,6 km si va cuprinde sase statii noi: Washington, Paris, Bruxelles, Otopeni, Ion I.C. Bratianu si Aeroportul Otopeni. Contractul de proiectare si executie a fost semnat in mai 2023, avand valoarea de atribuire de 1,28 miliarde lei (fara TVA).
Proiectarea si serviciile de supervizare a santierului M6 sunt asigurate de consortiul international Padeco Co., Oriental Consultants Global Co., Ltd. si Metroul SA. Proiectul Magistralei 6 beneficiaza de finantare de la bugetul de stat si fonduri externe rambursabile, printr-un credit extern JICA (Japan International Cooperation Agency).
|