Arh. George Cristescu, fondatorul Deco Architects, analizează în cele ce urmează evoluția pieței rezidențiale din perspectiva arhitecturii și a procesului de proiectare, într-un context în care cerințele dezvoltatorilor și ale cumpărătorilor finali devin tot mai sofisticate. După câțiva ani marcați de creșterea volumului de proiecte rezidențiale în București, în special în zonele urbane de interes ridicat, birourile de arhitectură se confruntă cu o presiune dublă: pe de o parte, necesitatea de a livra rapid proiecte complexe, pe de altă parte, menținerea unor standarde ridicate de calitate, eficiență energetică și coerență urbană. În paralel, noile reglementări privind consumul de energie, certificările verzi și utilizarea instrumentelor digitale avansate, precum BIM, schimbă fundamental modul de lucru al arhitecților. Dacă pentru marii dezvoltatori aceste standarde au fost adoptate de mai mult timp, ele devin acum o practică generalizată, influențând atât conceptul arhitectural, cât și organizarea internă a birourilor de proiectare. Arhitectul se referă inclusiv la proiectele aflate în lucru, la dinamica activității Deco Architects, la tendințele actuale în arhitectura rezidențială și impactul modificărilor legislative, detaliind totodată provocările și obiectivele pentru 2026, într-un context economic și geopolitic încă volatil.
- Ce proiecte de locuințe aveți în lucru în acest moment și în ce stadii de implementare se află acestea?
- Într-un context în care piața din București rămâne dominată de dezvoltările rezidențiale și în acest an, biroul nostru lucrează în prezent la un ansamblu mixed-use - Queens District, amplasat pe Bulevardul Pipera, care cuprinde o clădire de birouri și trei imobile rezidențiale cu spații comerciale la parter, precum și la două ansambluri rezidențiale 2S+P+10E, situate în zona Fabrica de Glucoză, în nordul Capitalei. Cele trei dezvoltări rezidențiale însumează peste 170.000 mp. Demararea lucrărilor este programată pentru 2026, cu durate de execuție estimate între 24 și 36 de luni.
- Cum a evoluat activitatea biroului în 2025 și ce estimări aveți pentru 2026, inclusiv din perspectiva volumului de lucru?
- În 2025, activitatea s-a menținut la un nivel apropiat de cel din 2024, cu un volum de lucru comparabil, dominat în principal de proiecte rezidențiale. Pentru 2026 anticipăm o dinamică similară. Spre finalul acestui an și pe parcursul lui 2027 ar putea interveni o ușoară reducere a volumului de activitate, însă fără un impact semnificativ.

- Ce tendințe observați în arhitectură și design în sectorul rezidențial și ce specificații au proiectele dezvoltate în prezent din perspectiva consumului de energie, rezilienței climatice, compartimentărilor și materialelor utilizate?
- Asistăm la un progres semnificativ în ceea ce privește calitatea solicitată și livrată în proiectele rezidențiale, în ultimii ani. Aproape toate vor respecta cerințe ridicate privind consumul de energie, cu certificări verzi RoGBC și standarde nZEB începând cu 2026. De asemenea, se pune un accent tot mai mare pe designul interior al lobby-urilor, al apartamentelor și, în general, al tuturor spațiilor proiectate. Aproape niciun complex nu mai este realizat fără un specialist în amenajare peisageră, cu atenție dedicată spațiilor verzi și grădinilor. Materialele utilizate sunt, în majoritate, de calitate europeană, aducând valoare adăugată pentru cumpărătorii de locuințe.
- Cum s-a modificat cererea din partea dezvoltatorilor și a clienților finali în ultimii ani și ce schimbări remarcați în tipologia proiectelor solicitate?
- Activitatea biroului nostru este concentrată în proporție de aproximativ 90% pe proiectarea de locuințe colective și semicolective, reflectând profilul clienților - dezvoltatori de mari dimensiuni care construiesc în zone urbane cu potențial ridicat, în special în nordul Bucureștiului. În acest context, se observă o ușoară creștere a cerințelor privind suprafețele minime ale apartamentelor, precum și o pondere mai mare a cererii pentru unități cu dimensiuni extinse. Totodată, majorarea bugetelor de construire a fost însoțită de un nivel mai ridicat de exigență din partea cumpărătorilor.

- Ce impact au avut modificările legislative și de reglementare asupra modului de proiectare și asupra ritmului de implementare a proiectelor rezidențiale în 2025?
- Noi proiectăm de mulți ani după standarde europene, impuse în principal de marii dezvoltatori, astfel că noile reglementări nu au adus modificări semnificative față de ceea ce făceam deja, chiar și în absența unor cerințe explicite din partea autorităților. În general, ansamblurile realizate de dezvoltatorii mari au exigențe mai ridicate decât cele impuse prin legislația din România.
- La ce vă așteptați în 2026, având în vedere contextul economic și fiscal dificil, precum și tensiunile geopolitice regionale?
- În funcție de evoluția contextului geopolitic regional, ne vom ajusta activitatea și structura internă, fiind pregătiți să răspundem noilor provocări și schimbări. Principala miză rămâne menținerea unui standard ridicat de calitate a proiectelor, în condițiile în care cerințele clienților devin tot mai complexe și mai specifice, generând nevoia unor resurse suplimentare. Implementarea lucrului în sistem BIM a facilitat semnificativ interacțiunea cu beneficiarii, accelerând totodată ritmul solicitărilor de optimizare și de modificare a temei. Provocarea constă în integrarea acestora în termene adecvate, cu impact direct asupra eficientizării proceselor de construcție și reducerii neconcordanțelor din execuție. În același timp, urmărim cu interes dezvoltarea componentei AI, care ar putea deveni un instrument valoros în anii următori.
- Ce planuri și obiective de dezvoltare aveți la nivel de companie pentru anul 2026?
- În acest moment ne dorim să consolidăm echipa, pentru a face față nivelului ridicat de calitate solicitat de clienți în procesul de proiectare. Vrem să ne specializăm tot mai mult pe domeniile în care am devenit performanți, în special în proiectare și coordonare. Obiectivul este să păstrăm calitatea serviciilor cu care ne-am obișnuit clienții și să creștem organic, fără a compromite calitatea actului de proiectare.




