Pentru industria de construcții și arhitectură, anul 2026 începe sub semnul impredictibilității și al "valurilor de șoc" generate de măsurile guvernamentale de reducere a cheltuielilor publice, avertizează prof. dr. arh. Șerban Țigănaș, fondator al biroului Dico și Țigănaș. Într-un context în care "a spune ce se va întâmpla în România e la noroc", arhitectul vorbește despre riscul destabilizării unor piețe întregi și despre efectele colaterale ale "tăierilor" bugetare: întârzieri generalizate la plată, mai ales din partea clienților publici, fără penalizări reale, deși contractele prevăd clauze clare. Pentru biroul Dico și Țigănaș, 2025 a însemnat o evoluție firească a proiectelor, dar o anomalie în cash-flow, pe fondul blocajelor și al avizărilor greoaie. Cu o echipă de 39 de oameni și focus pe proiecte complexe - spitale, stadioane, săli polivalente, spații comerciale și de producție - arh. Șerban Țigănaș își temperează așteptările și descrie o piață rezidențială dominată de economii la proiectare, densități maxime și soluții "de ambalaj", dar în care tehnologiile energetice noi câștigă teren, cu un impact pozitiv.
- Cum evaluați perspectivele sectorului construcțiilor și arhitecturii din România în 2026, în contextul măsurilor guvernamentale de reducere a cheltuielilor publice, al impredictibilității economice și al întârzierilor sistemice la plata contractelor publice?
- Aș începe prin a transmite tuturor celor din domeniul arhitecturii și construcțiilor multă sănătate, ca obiectiv principal pentru 2026, plus reziliență la valurile de șocuri și măsuri pe care le produce guvernul acestei țări, cu bune intenții, dar cu multe, prea multe efecte colaterale lipsite de beneficii pentru cei care produc bunăstarea prin activitățile lor. Asta ca să nu amintesc și de riscurile mari de a destabiliza piețe întregi. Vorbim, ca de mai mulți ani încoace, imediat după schimbarea calendaristică, de predicții pentru anul acesta. Spre deosebire de anii precedenți, care au avut anumite nuanțe mai mult sau mai puțin prevăzute de cei intervievați, printre care m-am numărat și eu, cred că 2026 se caracterizează prin impredictibilitate, chiar dacă unii sau alții dintre noi, care activăm în domeniu sau îl monitorizăm, vor emite ipoteze.
Cred sincer că a spune ce se va întâmpla în România e la noroc și mai sper să aibă norocul în preziceri cei optimiști. O să și explic de ce: măsurile pe care le ia guvernul pentru reducerea cheltuielilor, bine intenționate în fond, riscă să aibă efecte secundare neprevăzute în diferite pliuri ale economiei, făcând uneori mai mult rău decât bine. Aș putea să dau mai multe exemple din domeniul educației, sănătății, protecției sociale și implicit al construcțiilor și investițiilor în general. Aș putea vorbi și de un fenomen legat de comportamentul în piață, declanșat de măsurile de optimizare a cheltuielilor publice, pe care le numim "tăieri". Este vorba de faptul că toate plățile sunt întârziate, chiar dacă contractele prevăd clauze clare. Să-mi spună totuși oricine, dacă cunoaște cazuri în care un client public a fost penalizat pentru întârzieri la plată? Eu nu am pomenit așa ceva în peste 30 de ani de carieră, iar acum acest comportament s-a agravat și generalizat.
Cămin studențesc Oradea
- Cum comentați evoluția activității biroului în 2025, având în vedere impredictibilitatea fiscală și legislativă?
- Activitatea biroului a evoluat normal, aș spune, la capitolul proiecte și dezvoltarea acestora, dar total anormal la capitolul plăți din partea clienților, mai ales a celor publici, așa cum precizam anterior. Am lucrat cu foarte multă precauție din cauza frânelor trase de guvern în zona investițiilor publice, dar și a proceselor laborioase de avizare a investițiilor private, care au întotdeauna și componente legate de infrastructura publică. Avem o contracție numerică a echipei, ajungând la numărul de 39 de persoane. Aproape jumătate dintre aceștia sunt arhitecți, ceea ce indică zona din proiectare pe care ne concentrăm, deși firma noastră este multidisciplinară.
Eu cred că 2026 va fi un an dificil din multe motive și nu pot decât să sper că vom fi rezilienți. Mai atrag atenția asupra faptului că un peisaj dezechilibrat în construcții nu este de bun augur pentru investitori în general, ca să nu mai vorbim de impredictibilitatea fiscală, normativă și legislativă în care ne situăm. Estimez că multe dintre investițiile care vor apărea pe piață în fazele inițiale de planificare urbană și autorizare vor fi speculative, încercând să crească valoarea posibilelor proiecte pe hârtie, în speranța de a fi tranzacționate cât mai bine.
- Ce așteptări aveți pentru 2026 în domeniul construcțiilor și arhitecturii din România, în acest context?
- Nu am așteptări prea mari, pentru că nu au existat perioade de referință foarte bune la modul general, cu care să compar și care să-mi dea optimismul necesar în acest sens. Totuși, aș spera ca oamenii de creație și decizie să ajungă în pozițiile care li se potrivesc cel mai bine, mai ales dacă vedem că e mai mereu vorba de aceiași oameni care își cam schimbă scaunele între ei. Eu mă concentrez acum pe aspectele legate de înțelegerea justă a fenomenelor construirii și a arhitecturii mai ales, pe educația necesară în acest sens și pe critica constructivă din forurile relevante. Sper ca așa să putem progresa, indiferent de jocurile mari, la care nu prea avem multe de spus care să și conteze. Cred că pe de o parte populismul, iar pe de alta practicile războiului hibrid bat, din păcate, rațiunea, viziunea și generozitatea constructivă. E greu de format așteptări formidabile în acest context.
- Menționați planurile biroului pentru 2026 și propunerile pentru îmbunătățirea dialogului și a analizei în sectorul construcțiilor și arhitecturii din România, în special în contextul consultărilor anuale și al relevanței liderilor de opinie.
- Cele care sunt cu adevărat importante nu se spun, nu-i așa? Vă pot spune că ne dorim să lucrăm bine, să continuăm și să ducem la finalizare proiectele începute. Ne dorim, în același timp, să începem și alte proiecte noi, în ritmul nostru, în domeniile în care ne-am specializat și am avut reușite. Spitalele, stadioanele, sălile polivalente, marile spații comerciale și cele de producție sunt zona pe care dorim să o consolidăm. Având în vedere că suntem în țara în care sistemul de achiziții publice dominant este proiectare și execuție, depindem la proiectele publice de asocierea cu antreprenorii, a căror viață și obiective nu le pot anticipa. Și ei suferă schimbări, evoluții, au și metehne, dar apar și oameni noi, schimbându-se generațiile, care uneori sunt mai buni, mai inspirați decât cei dinainte, alteori nu.
Noul stadion Dinamo București
- Ce v-a determinat să renunțați temporar la proiectele rezidențiale și ce probleme identificați în modul în care dezvoltatorii români plătesc pentru proiectare?
- Am menționat și în anii precedenți faptul că echipa noastră nu se ocupă în această perioadă cu proiectele rezidențiale și am motivat această decizie, care nu este, bineînțeles, definitivă. Dezvoltatorii imobiliari, entități private motivate serios de profitabilitatea proiectelor, nu onorează suficient, în general, munca arhitecților și a inginerilor care proiectează, pentru a obține proiecte foarte bune, făcând economii drastice la toate capitolele, inclusiv la investiția în gândire. Avem experiențe în alte domenii decât rezidențialul, unde piața de proiectare din România este mai bună decât pentru locuințe. Toate acestea, în condițiile în care biroul nostru a proiectat în timp câteva mii bune de locuințe de toate categoriile, pentru dezvoltatori, pentru clienți persoane fizice și sociale, pentru guvern.
- Care credeți că sunt cauzele stării actuale a arhitecturii rezidențiale în România și ce factori explică lipsa de inovație și calitatea scăzută a proiectelor dezvoltatorilor imobiliari?
- Aș spune că tendințele arhitecturale sunt relativ stabile, nu au apărut direcții noi evidente, puternice, semnificative în construcția de locuințe colective sau familiale. Cred că nu vor apărea nici investiții publice remarcabile în domeniul locuințelor sociale, care e extrem de deficitar în România, din motive de strategii sociale și politici bugetare. La ora la care scriu, bugetul țării nu s-a conturat încă, deci și această idee se va putea verifica doar mai târziu.
Arhitectura clădirilor de locuințe aduce imagini destul de seci, terne, fără subtilitate și inovație în ceea ce privește partiționarea apartamentelor, soluțiile de finisare interioară sau exterioară sau echipamentele și instalațiile. Obiectivele sunt aceleași, conturate în ultimii ani. Densități cât mai mari, care au drept consecință spații exterioare aferente cât mai mici; parcări în subteran, tocmai pentru a economisi terenul impus ca minimă suprafață verde; partiuri de apartamente fără bucătării în spații dedicate, cu economie la uși și circulații, cât mai comandate pentru a maximiza aria utilă care se vinde; câteva artificii de fațadă, cum ar fi folosirea sticlei pentru parapeți, care pare foarte luxoasă dar nu aduce beneficii reale utilizatorilor, sau placaje cu cărămidă, piatră, ceramică, bond sau chiar lemn, care încearcă să dea o anumită sugestie de sofisticare imaginilor exterioare ale clădirilor, dar nu sunt beneficii reale ale calității locuirii, ținând doar de aspectul ambalajului în care se împachetează produsul vandabil, nici acesta foarte subtil.
Designul interior va fi lăsat cât mai mult în seama clienților, cu cei la care vor apela aceștia după achiziția proprietății. Am întâlnit și proiecte mai speciale, care încearcă ceva, inovează sau preiau soluții mai avansate, poate din alte țări, dar sunt atât de puține încât nu contează la caracterizarea pieței. Cineva care privește dinafară producția de locuințe colective realizate de dezvoltatori ar putea crede, la limită, că toți au apelat la același arhitect, care nu e cel mai bun, din păcate.
- Cum vedeți tendințele actuale ale pieței rezidențiale din România, în special în privința tehnologiilor, calității construcției și diferențelor regionale, într-un context de concurență mai acută și scădere a apetitului de cumpărare?
- Aici ar trebui făcut un studiu pe regiuni și zone ale pieței, pentru că aceasta nu e omogenă, așa cum e și firesc. De obicei un proiect se configurează după reglementările urbanistice aferente terenului pe care se intenționează dezvoltarea. Am întâlnit dezvoltatori foarte ambițioși care au început să studieze cu mai mare atenție diferite tehnologii și soluții avansate, aplicate în alte țări și să încerce să aplice astfel de lecții în România. Nu aceștia sunt cei care reprezintă majoritățile covârșitoare ale pieței.
Cred că putem vorbi de o ascuțire a concurenței și o scădere a apetitului de cumpărare, care trebuie compensate prin soluții mai atractive și marketing mai bun. Ambele se petrec, dar timid aș spune eu. Am văzut și accente de așa zis lux și servicii exclusiviste, blocuri cu recepționeri și spații comune care trimit către o viață de "club" pentru locatari, către un "arată-mi unde locuiești și o să-ți spun cine ești". Dar nici acestea nu domină piața.
Am constatat că se vânează, în continuare, locații cât mai bune, care sunt atractive pentru că teoretic scapi de traficul sufocant de la orele de vârf, în orașele mari. Orașele mici parcă au rămas în alt secol, iar mediul rural este unul al evadărilor eroice în peisajul idealizat, aproape de natură, dar complet dizolvat din perspectivă socială și economică, ca să nu vorbim de serviciile publice care nu pot fi luate în seamă, la nevoie.
O clădire nouă este seducătoare față de starea unei locuințe vechi, dar ar fi mai bine să ne uităm cum au îmbătrânit clădirile care erau noi acum 15-20 de ani, față de cele realizate acum 50 de ani: nu prea bine.
Din punct de vedere structural se observă tendințe clare de a face structuri din beton armat cu stâlpi și dale groase, de a evita grinzile și de a amplifica prefabricarea, lăsând cât mai puțin posibil la "mâna" talentului meseriașilor, la un pol. La celălalt pol, sunt soluții cu exces de manoperă, dar nu calificată și materiale din gama ieftină, pentru costuri mici și, eventual, profit foarte mare. Coexistă tendințe opuse, cum e și firesc în peisajul neomogen pe care l-am descris.
- Care este impactul adoptării tehnologiilor energetice noi (pompe de căldură, încălzire în pardoseală) asupra calității proiectelor și a ritmului de avizare în România, în contextul diferențelor dintre administrațiile locale?
- În ceea ce privește energia, sărăcia energetică și noile soluții impactul este vizibil. Piața este deja dominată de tehnologii noi, de pompe de căldură, de sisteme de încălzire prin pardoseală, care erau excepții acum câțiva ani și acum sunt prima opțiune. Parte din aceasta este percepția clientului, care a aflat de aceste soluții și le consideră un atu al achiziției.
Ritmul de implementare al proiectelor nu este vizibil ameliorat încă, pentru că e prea devreme. Există totuși un oarecare impact, vorbesc de Cluj, unde trăiesc și lucrez, asupra vitezei de elaborare și aprobare a proiectelor de urbanism, adică un impact asupra proceselor derulate înainte de autorizare și construirea propriu-zisă. Cred că, în ansamblu, putem vorbi de un impact pozitiv. Ca de obicei, acest impact nu este nici acum omogen, depinzând de "stilul" fiecărei administrații, care, deși activând în același cadru legislativ, poate opta pentru eficiență și răspuns rapid către solicitanți, sau din contră, pentru a își arăta puterea accelerând sau frânând după propriile criterii, deci filtrând proiectele politic. Mai este și aspectul calitativ al propunerilor, care este firesc să fie refuzate dacă nu ating un anumit nivel de satisfacere, măcar al interesului public. Calitatea proiectelor este, uneori, tolerată și atunci impresia e bună relativ la viteza de aprobare/ autorizare și invers. Iată că dacă judecăm după un singur criteriu ceea ce se întâmplă riscăm să le sacrificăm pe celelalte.
